Parlamentul European a adoptat o rezoluție care condamnă ferm reprimarea regimului cubanez și cere eliberarea imediată și necondiționată a lui Félix Navarro, a fiicei sale Saylí Navarro și a tuturor celorlalți deținuți politici. De asemenea, solicită activarea clauzei privind drepturile omului din acordul UE-Cuba și suspendarea acestui acord dacă Cuba nu ia măsuri concrete spre democrație. Acest text este o declarație politică: nu creează o obligație juridică, dar angajează poziția oficială a Uniunii Europene.
Félix Navarro, în vârstă de 72 de ani, disident istoric și apărător al drepturilor omului, a fost eliberat în ianuarie 2025 în cadrul unui acord negociat de Biserica Catolică, dar eliberarea sa a fost revocată în aprilie 2025. Suferă de diabet și boli respiratorii cronice și ar fi fost bătut de gardienii închisorii în aprilie 2026 înainte de a fi plasat în izolare. Fiica sa Saylí Navarro, cofondatoare a organizației Damas de Blanco (laureată a premiului Saharov), este de asemenea închisă. În august 2026, 1 339 de deținuți politici au fost recenzați în Cuba, dintre care 155 de femei și 38 de minori, potrivit cifrelor citate în rezoluție.
Se cere eliberarea imediatăParlamentul cere eliberarea imediată și necondiționată a lui Félix Navarro, a lui Saylí Navarro și a tuturor celorlalți deținuți politici.
Asistență medicală pentru deținuțiSolicită ca Félix Navarro și toți ceilalți deținuți să primească îngrijiri medicale imediate, adecvate și independente și reamintește autorităților cubaneze obligația lor de a garanta siguranța fizică a deținuților.
Sancțiuni împotriva responsabililorParlamentul își reiterează apelul la sancțiuni în temeiul regimului global de sancțiuni al UE în materie de drepturi ale omului împotriva responsabililor de reprimare, începând cu Miguel Díaz-Canel.
Acordul UE-Cuba amenințat cu suspendareaSolicită activarea clauzei privind drepturile omului din acordul de dialog politic și cooperare UE-Cuba și suspendarea imediată a acestui acord dacă regimul nu ia măsuri concrete și verificabile spre o democrație pluralistă și eliberarea tuturor deținuților politici.
Sfârșitul exilului forțatCondamnă exilul forțat ca mijloc de constrângere și cere ca fiecare deținut să aibă dreptul de a rămâne în țara sa și de a se întoarce acolo fără condiții prealabile.
Rezoluția a fost adoptată cu 374 de voturi pentru, 198 împotrivă și 19 abțineri în cadrul unui vot electronic prin apel nominal din 17 septembrie 2026.
Această rezoluție nu schimbă direct dreptul european: exprimă poziția politică a Parlamentului European și solicită Comisiei și statelor membre să acționeze. Concret, solicită sancțiuni europene împotriva responsabililor cubanezi de reprimare, inclusiv Miguel Díaz-Canel, și amenință cu suspendarea acordului de dialog și cooperare dintre UE și Cuba dacă nu se iau măsuri concrete pentru eliberarea deținuților politici și angajarea spre democrație. Pentru cetățenii europeni, aceasta înseamnă că Parlamentul îndeamnă UE să își înăsprească poziția față de Cuba, dar nicio măsură juridică obligatorie nu este încă în vigoare în această etapă.
Parlamentul European a adoptat la 17 septembrie 2026, cu 374 de voturi împotrivă 198 și 19 abțineri, o rezoluție care cere eliberarea imediată și necondiționată a lui Félix Navarro, a fiicei sale Saylí Navarro și a tuturor deținuților politici cubanezi. Textul este o declarație politică, nu o lege: nu eliberează pe nimeni, dar fixează o poziție pe care Comisia și statele membre nu o vor mai putea ignora. Adevărata miză nu este votul, ci ceea ce se întâmplă dacă regimul lui Miguel Díaz-Canel nu se mișcă.
Acordul de dialog politic și de cooperare dintre UE și Cuba ar trebui să conțină o clauză privind drepturile omului. În practică, această clauză nu a fost niciodată activată, iar regimul a continuat: 1 339 de deținuți politici înregistrați în august 2026, dintre care 155 de femei și 38 de minori, potrivit cifrelor citate în rezoluție. Parlamentul cere așadar activarea clauzei și, în lipsa unor măsuri concrete și verificabile spre o democrație pluralistă și eliberarea tuturor deținuților, suspendarea acordului. Este o poziție fermă, dar rămâne un apel: decizia aparține Consiliului și Comisiei.
Mecanismul este simplu: un acord de dialog fără condiționalitate reală devine un alibi. Regimul semnează, nu schimbă nimic, iar UE continuă să coopereze. Amenințând cu suspendarea, Parlamentul introduce un cost pentru regim, dar și pentru statele membre care vor trebui să își asume această ruptură. Întrebarea este dacă Consiliul va urma sau dacă rezoluția va rămâne literă moartă.
Parlamentul reiterează apelul la sancțiuni în temeiul regimului global de sancțiuni al UE în materie de drepturile omului împotriva responsabililor de represiune, începând cu Miguel Díaz-Canel. Acest regim permite înghețarea de active și interzicerea călătoriilor, dar nu desemnează pe nimeni automat: decizia revine Consiliului, în unanimitate. Rezoluția nu sancționează; ea cere să se sancționeze.
Pentru cetățenii europeni, aceasta înseamnă că Parlamentul împinge spre o înăsprire, dar că nimic nu se schimbă în dreptul european atât timp cât Consiliul nu acționează. Costul inacțiunii este clar: fiecare lună fără sancțiuni, regimul câștigă timp, iar deținuții plătesc. Alternativa ar fi condiționarea relațiilor economice și de cooperare de progrese verificabile, în loc să ne mulțumim cu declarații.
O rezoluție care cere eliberarea fără a suspenda acordul lasă regimului timp să câștige.
Parlamentul European a adoptat la 17 septembrie 2026, cu 374 de voturi împotrivă 198 și 19 abțineri, o rezoluție care cere eliberarea imediată și necondiționată a lui Félix Navarro, a fiicei sale Saylí Navarro și a tuturor deținuților politici cubanezi. Textul este o declarație politică, nu o lege: nu eliberează pe nimeni, dar fixează o poziție pe care Comisia și statele membre nu o vor mai putea ignora. Adevărata miză nu este votul, ci ceea ce se întâmplă dacă regimul lui Miguel Díaz-Canel nu se mișcă.
Acordul de dialog politic și de cooperare dintre UE și Cuba ar trebui să conțină o clauză privind drepturile omului. În practică, această clauză nu a fost niciodată activată, iar regimul a continuat: 1 339 de deținuți politici înregistrați în august 2026, dintre care 155 de femei și 38 de minori, potrivit cifrelor citate în rezoluție. Parlamentul cere așadar activarea clauzei și, în lipsa unor măsuri concrete și verificabile spre o democrație pluralistă și eliberarea tuturor deținuților, suspendarea acordului. Este o poziție fermă, dar rămâne un apel: decizia aparține Consiliului și Comisiei.
Mecanismul este simplu: un acord de dialog fără condiționalitate reală devine un alibi. Regimul semnează, nu schimbă nimic, iar UE continuă să coopereze. Amenințând cu suspendarea, Parlamentul introduce un cost pentru regim, dar și pentru statele membre care vor trebui să își asume această ruptură. Întrebarea este dacă Consiliul va urma sau dacă rezoluția va rămâne literă moartă.
Parlamentul reiterează apelul la sancțiuni în temeiul regimului global de sancțiuni al UE în materie de drepturile omului împotriva responsabililor de represiune, începând cu Miguel Díaz-Canel. Acest regim permite înghețarea de active și interzicerea călătoriilor, dar nu desemnează pe nimeni automat: decizia revine Consiliului, în unanimitate. Rezoluția nu sancționează; ea cere să se sancționeze.
Pentru cetățenii europeni, aceasta înseamnă că Parlamentul împinge spre o înăsprire, dar că nimic nu se schimbă în dreptul european atât timp cât Consiliul nu acționează. Costul inacțiunii este clar: fiecare lună fără sancțiuni, regimul câștigă timp, iar deținuții plătesc. Alternativa ar fi condiționarea relațiilor economice și de cooperare de progrese verificabile, în loc să ne mulțumim cu declarații.
O rezoluție care cere eliberarea fără a suspenda acordul lasă regimului timp să câștige.
