Parlamentul a adoptat o poziție care aprobă acordul provizoriu negociat cu Consiliul privind simplificarea transferurilor intra-UE de produse legate de apărare și a achizițiilor publice de apărare. Întreprinderile certificate, instituțiile UE și proiectele finanțate de UE vor putea beneficia de scutiri de autorizare prealabilă, iar noi licențe generale de transfer vor fi publicate. Pragurile de atribuire a contractelor de apărare cresc semnificativ: 2 000 000 EUR pentru furnituri și servicii (față de 432 000 EUR) și 10 000 000 EUR pentru lucrări (față de 5 404 000 EUR).
Cadrul actual, care datează din 2009, impune autorizări prealabile pentru aproape toate transferurile de produse de apărare între statele membre și stabilește praguri de atribuire scăzute, ceea ce îngreunează procedurile pentru întreprinderi și cumpărătorii publici. Comisia a propus un pachet de simplificare (Omnibus V) pentru a reduce aceste reguli. Parlamentul a modificat această propunere adăugând noi cazuri de scutire și noi licențe generale, majorând totodată pragurile de atribuire.
Noi scutiri de autorizare prealabilăStatele membre pot scuti de autorizarea prealabilă transferurile între întreprinderi certificate, către instituțiile UE sau Agenția Europeană de Apărare, pentru proiectele finanțate de un program industrial de apărare al UE, în cadrul unui parteneriat industrial intra-UE structurat, în caz de urgență rezultată dintr-o criză și pentru asistența în temeiul articolului 42 alineatul (7) din tratatul privind UE.
Licențe generale obligatoriiStatele membre trebuie să publice licențe generale de transfer care să acopere toate transferurile necesare proiectelor finanțate de un program industrial de apărare al UE, precum și transferurile în cadrul unui parteneriat industrial intra-UE structurat, inclusiv transferurile intangibile de software și tehnologii.
Praguri de atribuire majoratePragurile din Directiva 2009/81/CE cresc de la 432 000 EUR la 2 000 000 EUR pentru furnituri și servicii și de la 5 404 000 EUR la 10 000 000 EUR pentru lucrări. Pragurile de la articolul 9 alineatul (5) litera (a) cresc de la 80 000 EUR la 360 000 EUR și de la 1 000 000 EUR la 1 800 000 EUR; cele de la articolul 9 alineatul (5) litera (b) cresc de la 80 000 EUR la 360 000 EUR.
Achiziții comune transfrontaliereAutoritățile contractante din diferite state membre pot achiziționa împreună, pot încheia acorduri-cadru sau pot institui sisteme de achiziții dinamice și pot recurge la centrale de achiziții situate în alt stat membru. Se introduc parteneriatele de inovare pentru dezvoltarea de produse sau servicii inovatoare.
Reexaminare în 2031Comisia trebuie să examineze punerea în aplicare a Directivei 2009/43/CE cel târziu la 1 ianuarie 2031 și să raporteze Parlamentului și Consiliului, cu o propunere legislativă dacă este cazul.
Parlamentul a adoptat textul cu 549 voturi pentru, 92 împotrivă și 27 abțineri (vot electronic prin apel nominal).
Întreprinderile de apărare certificate și cele care participă la proiecte finanțate de UE vor beneficia de proceduri simplificate pentru transferul produselor de apărare între statele membre, ceea ce ar trebui să reducă termenele și costurile administrative. Cumpărătorii publici din domeniul apărării vor putea atribui mai ușor contracte fără a aplica proceduri greoaie sub noile praguri majorate și vor putea coopera dincolo de frontiere. Textul este poziția finală a Parlamentului; acesta trebuie încă aprobat oficial de Consiliu înainte de a deveni lege.
Parlamentul a aprobat acordul provizoriu care simplifică transferurile intra-UE de produse de apărare și majorează masiv pragurile achizițiilor publice de apărare. Pragul pentru bunuri și servicii trece de la 432 000 la 2 000 000 EUR, cel pentru lucrări de la 5 404 000 la 10 000 000 EUR. Este un pas corect, dar doar un pas: excepțiile rămân facultative pentru statele membre.
Cadrul din 2009 trata fiecare transfer de piesă între două filiale europene ca pe o exportare către o țară terță. O întreprindere certificată trebuia să aștepte o autorizație pentru a livra o componentă propriei fabrici situate la 200 de kilometri. Textul elimină această absurditate pentru întreprinderile certificate, proiectele finanțate de UE și parteneriatele industriale structurate și obligă statele să publice licențe generale pentru ultimele două cazuri. Timpul administrativ economisit este timp de producție câștigat, iar într-un lanț de aprovizionare de apărare, termenul este prima linie de apărare.
Dar articolul 4(2) spune «pot excepta», nu «exceptă». Fiecare stat își păstrează controlul, iar un stat poate menține autorizarea prealabilă pentru transferurile între întreprinderi certificate. O întreprindere care produce în cinci țări va trebui deci să verifice în continuare, țară cu țară, ce regim se aplică: costul complexității nu este eliminat, este mutat către serviciul juridic. O exceptare cu efect direct, cel puțin pentru întreprinderile certificate și proiectele finanțate de UE, ar fi rezolvat problema o dată pentru totdeauna.
Majorarea pragurilor este partea cea mai solidă: sub 2 000 000 EUR pentru bunuri și servicii și sub 10 000 000 EUR pentru lucrări, cumpărătorii publici scapă de procedurile grele ale directivei. Concret, un minister al apărării poate cumpăra echipamente curente fără a întocmi un dosar complet, iar un IMM din sector poate răspunde la o licitație fără a mobiliza o firmă de consultanță. Pragul de la articolul 9(5)(a) trece de la 80 000 la 360 000 EUR și de la 1 000 000 la 1 800 000 EUR, cel de la articolul 9(5)(b) de la 80 000 la 360 000 EUR: logica este aceeași, scoaterea din domeniu a piețelor mici.
Rămâne însă că textul adaugă și proceduri: achiziții comune transfrontaliere, parteneriat de inovare, centrale de achiziții. Fiecare are justificarea ei, dar fiecare creează un mod de utilizare suplimentar. Simplificarea anunțată nu elimină un strat: adaugă altele noi lângă cele vechi. Un cumpărător public va trebui de acum să aleagă între mai multe regimuri, iar această alegere are un cost. Adevărata simplificare ar fi constat în eliminarea unor obligații, nu în suprapunerea unora noi.
Textul a fost adoptat cu 549 de voturi pentru, 92 împotrivă și 27 de abțineri. Nu este un vot divizat privind apărarea europeană: este un vot de compromis tehnic, în care rezervele privesc garanțiile de control al exporturilor și sfera excepțiilor. Poziția Parlamentului aprobă acordul provizoriu negociat cu Consiliul; ea nu este un mandat de negociere, iar dosarul este închis din partea Parlamentului în așteptarea adoptării formale de către Consiliu.
Termenul din 2031 este garda de siguranță potrivită: Comisia va trebui să evalueze dacă excepțiile au redus efectiv termenele și dacă IMM-urile au beneficiat de ele. Dar o reexaminare nu înlocuiește o clauză de caducitate. Dacă un stat membru nu a publicat licențele generale cerute la articolele 5a și 5b, va trebui să se constate și să se sancționeze, nu să se documenteze într-un raport.
O exceptare pe care fiecare stat o poate refuza nu este o simplificare: este o opțiune lăsată birocrației.
Parlamentul a aprobat acordul provizoriu care simplifică transferurile intra-UE de produse de apărare și majorează masiv pragurile achizițiilor publice de apărare. Pragul pentru bunuri și servicii trece de la 432 000 la 2 000 000 EUR, cel pentru lucrări de la 5 404 000 la 10 000 000 EUR. Este un pas corect, dar doar un pas: excepțiile rămân facultative pentru statele membre.
Cadrul din 2009 trata fiecare transfer de piesă între două filiale europene ca pe o exportare către o țară terță. O întreprindere certificată trebuia să aștepte o autorizație pentru a livra o componentă propriei fabrici situate la 200 de kilometri. Textul elimină această absurditate pentru întreprinderile certificate, proiectele finanțate de UE și parteneriatele industriale structurate și obligă statele să publice licențe generale pentru ultimele două cazuri. Timpul administrativ economisit este timp de producție câștigat, iar într-un lanț de aprovizionare de apărare, termenul este prima linie de apărare.
Dar articolul 4(2) spune «pot excepta», nu «exceptă». Fiecare stat își păstrează controlul, iar un stat poate menține autorizarea prealabilă pentru transferurile între întreprinderi certificate. O întreprindere care produce în cinci țări va trebui deci să verifice în continuare, țară cu țară, ce regim se aplică: costul complexității nu este eliminat, este mutat către serviciul juridic. O exceptare cu efect direct, cel puțin pentru întreprinderile certificate și proiectele finanțate de UE, ar fi rezolvat problema o dată pentru totdeauna.
Majorarea pragurilor este partea cea mai solidă: sub 2 000 000 EUR pentru bunuri și servicii și sub 10 000 000 EUR pentru lucrări, cumpărătorii publici scapă de procedurile grele ale directivei. Concret, un minister al apărării poate cumpăra echipamente curente fără a întocmi un dosar complet, iar un IMM din sector poate răspunde la o licitație fără a mobiliza o firmă de consultanță. Pragul de la articolul 9(5)(a) trece de la 80 000 la 360 000 EUR și de la 1 000 000 la 1 800 000 EUR, cel de la articolul 9(5)(b) de la 80 000 la 360 000 EUR: logica este aceeași, scoaterea din domeniu a piețelor mici.
Rămâne însă că textul adaugă și proceduri: achiziții comune transfrontaliere, parteneriat de inovare, centrale de achiziții. Fiecare are justificarea ei, dar fiecare creează un mod de utilizare suplimentar. Simplificarea anunțată nu elimină un strat: adaugă altele noi lângă cele vechi. Un cumpărător public va trebui de acum să aleagă între mai multe regimuri, iar această alegere are un cost. Adevărata simplificare ar fi constat în eliminarea unor obligații, nu în suprapunerea unora noi.
Textul a fost adoptat cu 549 de voturi pentru, 92 împotrivă și 27 de abțineri. Nu este un vot divizat privind apărarea europeană: este un vot de compromis tehnic, în care rezervele privesc garanțiile de control al exporturilor și sfera excepțiilor. Poziția Parlamentului aprobă acordul provizoriu negociat cu Consiliul; ea nu este un mandat de negociere, iar dosarul este închis din partea Parlamentului în așteptarea adoptării formale de către Consiliu.
Termenul din 2031 este garda de siguranță potrivită: Comisia va trebui să evalueze dacă excepțiile au redus efectiv termenele și dacă IMM-urile au beneficiat de ele. Dar o reexaminare nu înlocuiește o clauză de caducitate. Dacă un stat membru nu a publicat licențele generale cerute la articolele 5a și 5b, va trebui să se constate și să se sancționeze, nu să se documenteze într-un raport.
O exceptare pe care fiecare stat o poate refuza nu este o simplificare: este o opțiune lăsată birocrației.
