Parlamentul European a autorizat Austria să modifice acordul său bilateral de transport rutier cu Elveția din 22 octombrie 1958 pentru a permite cabotajul, adică transportul de călători între două puncte situate de aceeași parte a frontierei, în regiunile de frontieră austro-elvețiene. Această autorizare se aplică serviciilor internaționale cu autocare și autobuze între cele două țări și rămâne supusă la două condiții: nicio discriminare între transportatorii stabiliți în Uniune și nicio denaturare a concurenței. Textul este poziția finală a Parlamentului, deja acceptată de guvernele Uniunii; va deveni lege după aprobarea lor formală.
Acordul dintre Uniune și Elveția privind transportul de mărfuri și de călători nu autorizează cabotajul între două puncte ale aceleiași țări. Totuși, drepturile de cabotaj deja prevăzute în acorduri bilaterale anterioare datei de 21 iunie 1999 pot fi menținute, cu condiția respectării regulilor de nediscriminare și de concurență. Acordul austro-elvețian din 1958 nu prevedea acest drept. Întrucât aceste angajamente internaționale țin de competența exclusivă a Uniunii, Austria nu poate modifica acordul decât cu acordul Uniunii. Comisia propusese această autorizare; Parlamentul a aprobat-o.
Autorizarea de a modifica acordul din 1958Austria este autorizată să modifice acordul bilateral de transport rutier care o leagă de Elveția din 22 octombrie 1958, pentru a introduce cabotajul în cadrul serviciilor internaționale de transport de călători cu autocare și autobuze între cele două țări.
Cinci districte de frontieră vizateCabotajul autorizat acoperă doar districtele administrative Bludenz, Bregenz, Dornbirn și Feldkirch din regiunea Vorarlberg, precum și districtul Landeck din regiunea Tirol.
Două condiții cumulativeAutorizarea este valabilă numai dacă nu există nicio discriminare între transportatorii stabiliți în Uniune și nicio denaturare a concurenței.
Obligația de a informa ComisiaAustria trebuie să informeze Comisia Europeană cu privire la modificarea acordului și să îi comunice textul acordului modificat. Comisia trebuie apoi să informeze Parlamentul European și Consiliul.
Destinatarul decizieiRepublica Austria este singurul destinatar al acestei decizii.
Parlamentul a adoptat textul cu 654 de voturi pentru, 4 voturi împotrivă și 1 abținere, în cadrul unui vot electronic prin apel nominal.
Concret, întreprinderile de transport stabilite în Austria vor putea, în cele cinci districte de frontieră menționate, să preia pasageri pentru călătorii interne în Elveția și invers, în cadrul serviciilor internaționale cu autocar sau autobuz. Călătorii din aceste zone de frontieră ar putea astfel beneficia de mai multe legături directe între cele două țări. Transportatorii stabiliți în Uniune nu trebuie să fie discriminați în raport cu transportatorii elvețieni, iar concurența nu trebuie să fie denaturată. Această măsură nu creează un drept general la cabotaj în întreaga Uniune: ea se limitează la districtele austriece menționate și la relația cu Elveția.
Parlamentul European a autorizat Austria să modifice acordul său bilateral de transport rutier cu Elveția din 22 octombrie 1958 pentru a permite cabotajul în cinci districte de frontieră. Textul a fost adoptat cu 654 de voturi pentru, 4 împotrivă și 1 abținere. Această decizie este poziția finală a Parlamentului, deja acceptată de guvernele Uniunii; ea va deveni lege după aprobarea lor formală. Nu este o liberalizare generală a cabotajului, ci o deschidere țintită, condiționată și revocabilă.
Cabotajul, adică transportul de pasageri între două puncte situate de aceeași parte a frontierei, era până acum interzis de acordul austro-elvețian din 1958. Uniunea Europeană autorizează Austria să îl permită, dar numai în cinci districte de frontieră și exclusiv în cadrul serviciilor internaționale cu autocare și autobuze între cele două țări. Această limitare geografică și materială este un lucru bun: ea evită deschiderea unui drept general la cabotaj în toată Uniunea, ceea ce ar fi expus transportatorii europeni unei concurențe neîncadrate.
Cele două condiții, nediscriminarea între transportatorii stabiliți în Uniune și absența denaturării concurenței, sunt contrapartida acestei deschideri. Ele protejează transportatorii europeni împotriva unui avantaj competitiv care ar fi acordat operatorilor elvețieni. Dar ele rămân noțiuni vagi, a căror interpretare și control vor reveni Comisiei și, în ultimă instanță, Curții de Justiție. Pentru întreprinderi, aceasta înseamnă o securitate juridică limitată: ele vor trebui să își documenteze conformitatea, ceea ce reprezintă un cost administrativ cert.
Autorizația este strict încadrată: ea este valabilă doar pentru districtele numite și pentru relația cu Elveția. Nu este prevăzută nicio clauză de revizuire sau de reexaminare. Dacă piața evoluează, va fi nevoie de o nouă decizie politică. Acest statu quo protejează transportatorii stabiliți, dar blochează posibilitățile de extindere. Călătorii din zonele de frontieră ar putea beneficia de legături directe suplimentare, dar numai în aceste cinci districte. În rest, nimic nu se schimbă.
Procedura de informare obligă Austria să notifice Comisia și să îi transmită textul acordului modificat. Comisia informează apoi Parlamentul și Consiliul. Acest mecanism este ușor și proporțional. El nu creează o birocrație nouă și greoaie, dar menține un control politic asupra unei competențe externe exclusive a Uniunii. Se poate regreta absența unui raport anual privind efectele concrete ale acestei deschideri, dar acesta nu este indispensabil.
O autorizație țintită, condiționată și revocabilă: așa trebuie Europa să își deschidă piețele, nu prin regulamente uniforme.
Parlamentul European a autorizat Austria să modifice acordul său bilateral de transport rutier cu Elveția din 22 octombrie 1958 pentru a permite cabotajul în cinci districte de frontieră. Textul a fost adoptat cu 654 de voturi pentru, 4 împotrivă și 1 abținere. Această decizie este poziția finală a Parlamentului, deja acceptată de guvernele Uniunii; ea va deveni lege după aprobarea lor formală. Nu este o liberalizare generală a cabotajului, ci o deschidere țintită, condiționată și revocabilă.
Cabotajul, adică transportul de pasageri între două puncte situate de aceeași parte a frontierei, era până acum interzis de acordul austro-elvețian din 1958. Uniunea Europeană autorizează Austria să îl permită, dar numai în cinci districte de frontieră și exclusiv în cadrul serviciilor internaționale cu autocare și autobuze între cele două țări. Această limitare geografică și materială este un lucru bun: ea evită deschiderea unui drept general la cabotaj în toată Uniunea, ceea ce ar fi expus transportatorii europeni unei concurențe neîncadrate.
Cele două condiții, nediscriminarea între transportatorii stabiliți în Uniune și absența denaturării concurenței, sunt contrapartida acestei deschideri. Ele protejează transportatorii europeni împotriva unui avantaj competitiv care ar fi acordat operatorilor elvețieni. Dar ele rămân noțiuni vagi, a căror interpretare și control vor reveni Comisiei și, în ultimă instanță, Curții de Justiție. Pentru întreprinderi, aceasta înseamnă o securitate juridică limitată: ele vor trebui să își documenteze conformitatea, ceea ce reprezintă un cost administrativ cert.
Autorizația este strict încadrată: ea este valabilă doar pentru districtele numite și pentru relația cu Elveția. Nu este prevăzută nicio clauză de revizuire sau de reexaminare. Dacă piața evoluează, va fi nevoie de o nouă decizie politică. Acest statu quo protejează transportatorii stabiliți, dar blochează posibilitățile de extindere. Călătorii din zonele de frontieră ar putea beneficia de legături directe suplimentare, dar numai în aceste cinci districte. În rest, nimic nu se schimbă.
Procedura de informare obligă Austria să notifice Comisia și să îi transmită textul acordului modificat. Comisia informează apoi Parlamentul și Consiliul. Acest mecanism este ușor și proporțional. El nu creează o birocrație nouă și greoaie, dar menține un control politic asupra unei competențe externe exclusive a Uniunii. Se poate regreta absența unui raport anual privind efectele concrete ale acestei deschideri, dar acesta nu este indispensabil.
O autorizație țintită, condiționată și revocabilă: așa trebuie Europa să își deschidă piețele, nu prin regulamente uniforme.