Parlamentul European a adoptat la 18 iunie 2026 un regulament care impune producătorilor auto să conceapă vehicule mai ușor de reparat, reutilizat și reciclat și îmbunătățește gestionarea vehiculelor scoase din uz (VHU). Textul vizează reducerea deșeurilor, limitarea dependenței UE de materiile prime critice și sprijinirea competitivității industriei auto europene.
În prezent, vehiculele la sfârșitul vieții generează milioane de tone de deșeuri în fiecare an. Multe materiale prețioase, cum ar fi metalele rare, nu sunt reciclate. În paralel, dimensiunea și greutatea mașinilor cresc, ceea ce sporește consumul de resurse. UE dorește să treacă la o economie circulară, în care produsele sunt concepute pentru a dura și a fi reciclate. Acest regulament face parte din pachetul „Pregătiți pentru 55” (Fit for 55), care vizează neutralitatea climatică până în 2050.
Textul adoptat stabilește cerințe de circularitate pentru proiectarea vehiculelor noi și pentru gestionarea VHU. Iată punctele principale:
Textul a fost adoptat în primă lectură cu 437 de voturi pentru, 112 împotrivă și 20 de abțineri. Este o poziție a Parlamentului care va servi drept bază pentru negocierile cu Consiliul UE (statele membre).
Pe termen lung, mașinile vor fi mai ușor și mai ieftin de reparat, ceea ce le va prelungi durata de viață și va reduce deșeurile. Proprietarii vor putea converti mai ușor vechiul vehicul termic în unul electric. Piesele de schimb second-hand vor fi mai disponibile. În cele din urmă, o mai bună gestionare a VHU va limita depozitele ilegale și exporturile ilegale de vehicule poluante către țări terțe.
Parlamentul European a adoptat la 18 iunie 2026, cu 437 de voturi împotrivă 112 și 20 de abțineri, un regulament privind circularitatea vehiculelor. În spatele excepțiilor pentru seriile mici și vehiculele speciale, un mecanism de responsabilitate extinsă a producătorilor (REP) impune constructorilor să finanțeze colectarea și tratarea vehiculelor scoase din uz. Costul acestei obligații va fi repercutat asupra prețului mașinilor noi și, prin urmare, asupra cetățenilor.
Responsabilitatea extinsă a producătorilor (REP) obligă constructorii să finanțeze colectarea și tratarea vehiculelor scoase din uz. Acest cost, integrat în prețuri, va fi suportat de cumpărătorii de vehicule noi. Constructorii nu îl pot absorbi la nesfârșit: într-o piață concurențială, el se repercutează asupra consumatorului.
Mecanismul de modulare a contribuțiilor financiare (articolul 21) urmărește să recompenseze vehiculele mai ușor de reciclat. Dar el creează un sistem complex de bonus-malus care necesită o birocrație de verificare. Seriile mici și vehiculele speciale sunt scutite, ceea ce ușurează sarcina pentru unii fabricanți, dar creează distorsiuni de concurență.
Excepțiile pentru seriile mici, vehiculele militare, vehiculele istorice și rulote sunt recunoașteri ale bunului simț: aceste vehicule au cicluri de viață și constrângeri specifice. De asemenea, amânarea aplicării pentru vehiculele grele și categoria L (60 de luni) lasă timp actorilor să se adapteze.
Totuși, regulamentul impune un pașaport digital de circularitate (articolul 13) pentru vehiculele M1 și N1, o etichetă informativă și cerințe de proiectare. Aceste obligații creează costuri fixe pentru constructori, care se vor repercuta asupra prețurilor. Pașaportul digital, în special, necesită colectarea și actualizarea datelor pe toată durata de viață a vehiculului, o sarcină administrativă care va apăsa asupra constructorilor și importatorilor.
Parlamentul a îmbunătățit propunerea inițială excluzând numeroase categorii și amânând aplicarea, dar nu a contestat principiul unei reglementări uniforme. O abordare bazată pe subsidiaritate ar fi lăsat statelor membre sarcina de a-și defini propriile obiective de reciclare, în funcție de capacitățile lor industriale și de piețele lor. O abordare de piață ar fi privilegiat standardele voluntare și responsabilitatea individuală a producătorilor, în locul unei obligații legale uniforme.
REP este un impozit deghizat pe achiziția unei mașini noi, plătit de cetățean pentru a finanța o filieră pe care piața ar fi putut-o organiza.
Parlamentul European a adoptat la 18 iunie 2026, cu 437 de voturi împotrivă 112 și 20 de abțineri, un regulament privind circularitatea vehiculelor. În spatele excepțiilor pentru seriile mici și vehiculele speciale, un mecanism de responsabilitate extinsă a producătorilor (REP) impune constructorilor să finanțeze colectarea și tratarea vehiculelor scoase din uz. Costul acestei obligații va fi repercutat asupra prețului mașinilor noi și, prin urmare, asupra cetățenilor.
Responsabilitatea extinsă a producătorilor (REP) obligă constructorii să finanțeze colectarea și tratarea vehiculelor scoase din uz. Acest cost, integrat în prețuri, va fi suportat de cumpărătorii de vehicule noi. Constructorii nu îl pot absorbi la nesfârșit: într-o piață concurențială, el se repercutează asupra consumatorului.
Mecanismul de modulare a contribuțiilor financiare (articolul 21) urmărește să recompenseze vehiculele mai ușor de reciclat. Dar el creează un sistem complex de bonus-malus care necesită o birocrație de verificare. Seriile mici și vehiculele speciale sunt scutite, ceea ce ușurează sarcina pentru unii fabricanți, dar creează distorsiuni de concurență.
Excepțiile pentru seriile mici, vehiculele militare, vehiculele istorice și rulote sunt recunoașteri ale bunului simț: aceste vehicule au cicluri de viață și constrângeri specifice. De asemenea, amânarea aplicării pentru vehiculele grele și categoria L (60 de luni) lasă timp actorilor să se adapteze.
Totuși, regulamentul impune un pașaport digital de circularitate (articolul 13) pentru vehiculele M1 și N1, o etichetă informativă și cerințe de proiectare. Aceste obligații creează costuri fixe pentru constructori, care se vor repercuta asupra prețurilor. Pașaportul digital, în special, necesită colectarea și actualizarea datelor pe toată durata de viață a vehiculului, o sarcină administrativă care va apăsa asupra constructorilor și importatorilor.
Parlamentul a îmbunătățit propunerea inițială excluzând numeroase categorii și amânând aplicarea, dar nu a contestat principiul unei reglementări uniforme. O abordare bazată pe subsidiaritate ar fi lăsat statelor membre sarcina de a-și defini propriile obiective de reciclare, în funcție de capacitățile lor industriale și de piețele lor. O abordare de piață ar fi privilegiat standardele voluntare și responsabilitatea individuală a producătorilor, în locul unei obligații legale uniforme.
REP este un impozit deghizat pe achiziția unei mașini noi, plătit de cetățean pentru a finanța o filieră pe care piața ar fi putut-o organiza.
