La 16 iunie 2026, Parlamentul European a adoptat o nouă legislație menită să consolideze poziția fermierilor în lanțul de aprovizionare alimentar. Textul modifică trei regulamente existente pentru a îmbunătăți puterea de negociere a fermierilor, în special prin intermediul organizațiilor de producători și al cooperativelor, și pentru a spori transparența și echitatea în contracte.
Fermierii europeni, în special micile și mijlociile exploatații, se confruntă cu o instabilitate crescândă a piețelor mondiale, cu fenomene meteorologice extreme și cu presiuni asupra veniturilor lor. Comisia Europeană a propus în 2024 o revizuire a normelor pentru a consolida poziția lor în lanțul alimentar, unde se află adesea într-o poziție de slăbiciune față de procesatori și distribuitori.
Parlamentul și-a adoptat poziția în primă lectură. Principalele măsuri includ:
Textul a fost adoptat cu 560 de voturi pentru, 75 împotrivă și 25 de abțineri.
Pentru consumatori, această legislație urmărește să garanteze o alimentație mai durabilă și mai echitabilă, cu un venit mai bun pentru fermieri. Mențiunile „just” sau „echitabil” de pe produse le vor permite cetățenilor să facă alegeri în cunoștință de cauză. Pentru fermieri, noile norme oferă mai multă securitate juridică și putere de negociere, ceea ce ar trebui să le stabilizeze veniturile și să încurajeze tinerii să se instaleze. Textul trebuie încă aprobat formal de Consiliul UE înainte de a intra în vigoare.
Parlamentul European a adoptat la 16 iunie 2026, cu 560 de voturi pentru, 75 împotrivă și 25 abțineri, un acord care face obligatorii contractele scrise pentru lapte și majoritatea produselor agricole. Sub pretextul întăririi poziției fermierilor, acesta adaugă mai ales formulare, clauze și derogări negociate între administrații. Prețul plătit producătorului nu depinde însă de numărul de pagini ale contractului.
Articolul 148 din regulamentul modificat impune un contract scris între producătorii de lapte și procesatori, colectori, distribuitori sau retaileri. Obiectivul declarat este reechilibrarea relațiilor comerciale. Dar un contract obligatoriu nu spune nimic despre preț. Dacă cumpărătorul rămâne singura piață locală, iar producătorii sunt dispersați, semnarea unui document nu schimbă raportul de forțe: adaugă o etapă administrativă, adesea în detrimentul actorului mai mic, care va trebui să plătească un consultant juridic pentru a verifica clauze pe care nu le va putea renegocia.
Statele membre pot decide că anumite clauze privind indicatorii de preț sau revizuirile nu sunt obligatorii. Este o supapă utilă, dar creează un mozaic de reguli naționale: un producător care vinde în mai multe țări va trebui să se adapteze la fiecare regim. Simplificarea anunțată se transformă în complexitate suplimentară pentru cei care trec frontierele.
Noul articol 88 bis autorizează mențiuni facultative precum „just” sau „echitabil” și „circuit de aprovizionare scurt”. Utilizarea lor este voluntară, dar condițiile sunt neclare: este suficient ca prețul să fie „considerat echitabil și remunerator de către fermierii participanți” și să existe inițiative colective. Nu este prevăzut niciun control independent, iar Comisia va putea adăuga mențiuni echivalente prin act delegat. Rezultatul: etichete autodeclarate care se înmulțesc, fără garanție pentru cumpărător. Consumatorul va plăti mai scump pentru o promisiune neverificabilă, iar fermierii care nu își permit aceste certificări vor fi penalizați.
Derogarea de la articolul 101 din tratat pentru organizațiile de producători este menținută și extinsă, inclusiv în timpul procedurii de recunoaștere. Este o recunoaștere a faptului că cooperarea între producători poate echilibra piața. Dar rămâne reglementată prin praguri (7 % din producția de lapte a Uniunii, 36 % din producția națională) și condiții. Aceste praguri sunt arbitrare: protejează marile entități existente și împiedică organizațiile eficiente să crească.
Un contract obligatoriu nu umple farfuria fermierului; umple dosarele administrației.
Parlamentul European a adoptat la 16 iunie 2026, cu 560 de voturi pentru, 75 împotrivă și 25 abțineri, un acord care face obligatorii contractele scrise pentru lapte și majoritatea produselor agricole. Sub pretextul întăririi poziției fermierilor, acesta adaugă mai ales formulare, clauze și derogări negociate între administrații. Prețul plătit producătorului nu depinde însă de numărul de pagini ale contractului.
Articolul 148 din regulamentul modificat impune un contract scris între producătorii de lapte și procesatori, colectori, distribuitori sau retaileri. Obiectivul declarat este reechilibrarea relațiilor comerciale. Dar un contract obligatoriu nu spune nimic despre preț. Dacă cumpărătorul rămâne singura piață locală, iar producătorii sunt dispersați, semnarea unui document nu schimbă raportul de forțe: adaugă o etapă administrativă, adesea în detrimentul actorului mai mic, care va trebui să plătească un consultant juridic pentru a verifica clauze pe care nu le va putea renegocia.
Statele membre pot decide că anumite clauze privind indicatorii de preț sau revizuirile nu sunt obligatorii. Este o supapă utilă, dar creează un mozaic de reguli naționale: un producător care vinde în mai multe țări va trebui să se adapteze la fiecare regim. Simplificarea anunțată se transformă în complexitate suplimentară pentru cei care trec frontierele.
Noul articol 88 bis autorizează mențiuni facultative precum „just” sau „echitabil” și „circuit de aprovizionare scurt”. Utilizarea lor este voluntară, dar condițiile sunt neclare: este suficient ca prețul să fie „considerat echitabil și remunerator de către fermierii participanți” și să existe inițiative colective. Nu este prevăzut niciun control independent, iar Comisia va putea adăuga mențiuni echivalente prin act delegat. Rezultatul: etichete autodeclarate care se înmulțesc, fără garanție pentru cumpărător. Consumatorul va plăti mai scump pentru o promisiune neverificabilă, iar fermierii care nu își permit aceste certificări vor fi penalizați.
Derogarea de la articolul 101 din tratat pentru organizațiile de producători este menținută și extinsă, inclusiv în timpul procedurii de recunoaștere. Este o recunoaștere a faptului că cooperarea între producători poate echilibra piața. Dar rămâne reglementată prin praguri (7 % din producția de lapte a Uniunii, 36 % din producția națională) și condiții. Aceste praguri sunt arbitrare: protejează marile entități existente și împiedică organizațiile eficiente să crească.
Un contract obligatoriu nu umple farfuria fermierului; umple dosarele administrației.
