Parlamentul European a aprobat fără modificări poziția statelor membre privind protecția depozitelor bancare, utilizarea fondurilor sistemelor de garantare a depozitelor, cooperarea transfrontalieră și transparența. Textul este astfel adoptat în versiunea validată de guvernele Uniunii. Este vorba de textul final negociat cu statele membre; acestea trebuie încă să își dea aprobarea formală înainte ca legea să se aplice.
Comisia Europeană a propus în 2023 o revizuire a directivei privind sistemele de garantare a depozitelor, care protejează deponenții atunci când o bancă dă faliment. Această revizuire viza sfera protecției, utilizarea fondurilor de garantare, cooperarea între autoritățile naționale și transparența. După negocieri cu Consiliul, s-a ajuns la un acord provizoriu. Parlamentul a fost chemat să se pronunțe asupra poziției oficiale a statelor membre, care preia acest acord.
Adoptarea textului finalParlamentul aprobă poziția Consiliului în primă lectură, fără a aduce amendamente. Textul este adoptat în versiunea validată de statele membre.
Semnarea și publicareaPreședinta Parlamentului va semna actul împreună cu Președintele Consiliului. Secretarul general al Parlamentului va semna apoi actul după verificarea procedurilor, iar apoi va organiza publicarea acestuia în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene împreună cu secretara generală a Consiliului.
Transmiterea către instituțiiPreședinta Parlamentului va transmite poziția Parlamentului Consiliului, Comisiei și parlamentelor naționale.
Parlamentul a adoptat poziția Consiliului fără vot prin apel nominal (vot cu mâna ridicată sau aprobare fără numărare individuală). Nu sunt disponibile cifre privind voturile pentru, împotrivă sau abțineri.
Această decizie îi privește direct pe deponenții din Uniunea Europeană: regulile privind protecția depozitelor bancare, utilizarea fondurilor de garantare în caz de faliment al unei bănci, cooperarea între autoritățile naționale și transparența sunt acum stabilite în versiunea aprobată de statele membre. Textul final trebuie încă să primească aprobarea formală a Consiliului înainte de a deveni lege. Odată publicat, acesta se va aplica în toate țările Uniunii conform modalităților prevăzute de directiva revizuită.
Prin aprobarea fără amendamente a poziției Consiliului privind revizuirea directivei privind sistemele de garantare a depozitelor, Parlamentul European a ales să nu influențeze conținutul final. Deponenții vor moșteni reguli negociate între guverne, fără ca reprezentanții lor direcți să fi modificat o virgulă. În spatele unanimismului de fațadă se ascunde o ocazie ratată de a simplifica un mecanism care rămâne costisitor și lent.
Procedura este revelatoare: Parlamentul adoptase o poziție în primă lectură, apoi s-a ajuns la un acord provizoriu cu Consiliul. În loc să redeschidă textul, deputații au validat poziția statelor membre. Această alegere are o consecință directă: regulile care vor guverna garantarea depozitelor, utilizarea fondurilor în caz de faliment bancar și cooperarea între autoritățile naționale sunt cele pe care guvernele le-au considerat acceptabile, nu cele pe care le apărase Parlamentul.
Absența votului prin apel nominal face imposibil de știut care grupuri au susținut această renunțare. O ridicare de mână nu lasă nicio urmă. Pentru cetățenii care încearcă să înțeleagă cum le-au apărat reprezentanții interesele, este o opacitate în plus. Transparența, deși înscrisă în titlul dosarului, se oprește la ușile hemiciclului.
Directiva revizuită stabilește regulile jocului: ce depozite sunt acoperite, cum pot fi utilizate fondurile de garantare (în special pentru măsuri de rezoluție), cum cooperează autoritățile naționale atunci când o bancă operează în mai multe țări și ce informații sunt publicate. Tot atâtea subiecte care determină rapiditatea și costul unui faliment bancar. Însă, validând poziția Consiliului fără modificări, Parlamentul nu a căutat să reducă obligațiile de informare, să accelereze procedurile sau să diminueze contribuțiile băncilor. Textul final rămâne cel al unui compromis interguvernamental, cu doza sa de complexitate.
Pentru bănci, fiecare nouă cerință de transparență sau cooperare reprezintă costuri de conformare care se răsfrâng asupra clienților. Pentru deponenți, protecția este reală, dar mecanismul rămâne dependent de capacitatea autorităților naționale de a acționa rapid. O abordare bazată pe subsidiaritate ar fi putut lăsa mai multă marjă regulatorilor naționali pentru a adapta regulile la dimensiunea și riscul băncilor lor, în loc să impună un cadru uniform.
Aprobând fără să spună nimic, Parlamentul transformă garantarea depozitelor într-o afacere a guvernelor.
Prin aprobarea fără amendamente a poziției Consiliului privind revizuirea directivei privind sistemele de garantare a depozitelor, Parlamentul European a ales să nu influențeze conținutul final. Deponenții vor moșteni reguli negociate între guverne, fără ca reprezentanții lor direcți să fi modificat o virgulă. În spatele unanimismului de fațadă se ascunde o ocazie ratată de a simplifica un mecanism care rămâne costisitor și lent.
Procedura este revelatoare: Parlamentul adoptase o poziție în primă lectură, apoi s-a ajuns la un acord provizoriu cu Consiliul. În loc să redeschidă textul, deputații au validat poziția statelor membre. Această alegere are o consecință directă: regulile care vor guverna garantarea depozitelor, utilizarea fondurilor în caz de faliment bancar și cooperarea între autoritățile naționale sunt cele pe care guvernele le-au considerat acceptabile, nu cele pe care le apărase Parlamentul.
Absența votului prin apel nominal face imposibil de știut care grupuri au susținut această renunțare. O ridicare de mână nu lasă nicio urmă. Pentru cetățenii care încearcă să înțeleagă cum le-au apărat reprezentanții interesele, este o opacitate în plus. Transparența, deși înscrisă în titlul dosarului, se oprește la ușile hemiciclului.
Directiva revizuită stabilește regulile jocului: ce depozite sunt acoperite, cum pot fi utilizate fondurile de garantare (în special pentru măsuri de rezoluție), cum cooperează autoritățile naționale atunci când o bancă operează în mai multe țări și ce informații sunt publicate. Tot atâtea subiecte care determină rapiditatea și costul unui faliment bancar. Însă, validând poziția Consiliului fără modificări, Parlamentul nu a căutat să reducă obligațiile de informare, să accelereze procedurile sau să diminueze contribuțiile băncilor. Textul final rămâne cel al unui compromis interguvernamental, cu doza sa de complexitate.
Pentru bănci, fiecare nouă cerință de transparență sau cooperare reprezintă costuri de conformare care se răsfrâng asupra clienților. Pentru deponenți, protecția este reală, dar mecanismul rămâne dependent de capacitatea autorităților naționale de a acționa rapid. O abordare bazată pe subsidiaritate ar fi putut lăsa mai multă marjă regulatorilor naționali pentru a adapta regulile la dimensiunea și riscul băncilor lor, în loc să impună un cadru uniform.
Aprobând fără să spună nimic, Parlamentul transformă garantarea depozitelor într-o afacere a guvernelor.
