Parlamentul European a aprobat un acord revizuit care stabilește reguli noi pentru relațiile sale cu Comisia Europeană. Comisarii vor trebui să fie prezenți la ora întrebărilor timp de maximum 90 de minute atunci când portofoliile lor sunt vizate, iar Comisia va trebui să justifice în scris orice cerere de dezbatere urgentă. Acordul a fost adoptat cu 446 de voturi pentru, 100 împotrivă și 72 de abțineri. Este textul final negociat cu guvernele UE; acestea trebuie încă să își dea aprobarea formală înainte ca acesta să devină aplicabil.
Acordul-cadru din 2010 dintre Parlament și Comisie nu fusese actualizat de mult timp. După reforma Parlamentului din 2024 și revizuirea regulamentului său intern în aprilie 2024, ambele instituții au considerat necesar să clarifice și să consolideze regulile de cooperare. Comisia s-a angajat, prin vocea președintei sale, să revizuiască acest acord pentru a respecta mai bine echilibrul instituțional și prerogativele Parlamentului.
Ora întrebărilor: maximum 90 de minuteLa ora întrebărilor, comisarii ale căror portofolii corespund întrebărilor adresate vor trebui să fie prezenți, pentru o durată maximă de 90 de minute. Anterior, nu era prevăzută nicio durată maximă și nicio obligație de corespondență a portofoliilor.
Înlocuirea comisarilor limitatăUn comisar va putea fi înlocuit de un înalt funcționar competent la reuniunile de comisie doar dacă prezența sa nu a fost solicitată în mod expres. Anterior, această înlocuire era posibilă într-o măsură mai largă.
Retragerea propunerii: comisarul prezentAtunci când Comisia intenționează să retragă o propunere, comisarul competent va trebui să participe la reuniunile de comisie pentru a discuta despre aceasta. Anterior, nu exista un astfel de angajament.
Justificarea măsurilor de urgențăComisia va trebui să furnizeze fără întârziere o justificare și informații complete privind cazurile excepționale și urgente bazate pe articolul 122 din tratat, atât la prezentarea cererii în Parlament, cât și după punerea în aplicare a actului. De asemenea, va trebui să justifice în scris orice cerere de dezbatere urgentă.
Informații privind inițiativele din afara programuluiComisia se angajează să informeze Parlamentul cu privire la inițiativele politice și propunerile legislative care nu figurează în programul său de lucru și să prezinte inițiativele-cheie în plen imediat după adoptarea lor de către colegiul comisarilor.
Acordul a fost adoptat cu 446 de voturi pentru, 100 de voturi împotrivă și 72 de abțineri.
Aceste reguli noi urmăresc să facă activitatea Comisiei mai transparentă și mai responsabilă în fața aleșilor Parlamentului European. Concret, comisarii vor trebui să răspundă mai des și mai direct la întrebările deputaților, iar cetățenii vor putea afla mai bine ce inițiative pregătește Comisia, chiar și pe cele care nu figurează în programul său oficial. Comisia va trebui, de asemenea, să explice public de ce ia măsuri de urgență și de ce retrage anumite propuneri. Acordul trebuie încă aprobat în mod formal de guvernele UE înainte de a intra în vigoare.
Parlamentul European a aprobat la 11 martie 2026, cu 446 de voturi împotrivă 100 și 72 de abțineri, un acord-cadru revizuit cu Comisia. În spatele celor 90 de minute de întrebări și al justificărilor scrise, se instalează un mecanism de responsabilizare politică. Dar un acord interinstituțional nu reduce cheltuielile publice și nici sarcina de reglementare: el organizează trasabilitatea deciziilor. Adevărata miză este să știm dacă această trasabilitate va cântări asupra alegerilor concrete sau va rămâne un ritual procedural.
Acordul-cadru revizuit stabilește obligații de transparență: Comisia va informa Parlamentul despre inițiativele care nu figurează în programul său de lucru și va prezenta inițiativele-cheie în plen după adoptarea lor de către colegiu. Comisarii vor trebui să participe la reuniunile de comisie, iar înlocuirea lor cu un înalt funcționar va fi limitată la cazurile în care prezența lor nu a fost solicitată în mod expres. Aceste reguli fac controlul politic mai previzibil, dar nu reduc deloc volumul de reglementare și nici costul de conformare pentru întreprinderi. Ele adaugă un strat de procedură: reuniuni, justificări scrise, informări în plen. Beneficiul este democratic; costul este administrativ.
Problema analizelor de impact este revelatoare. Parlamentul deplânge că Comisia nu indică dacă noile inițiative legislative vor fi însoțite de o analiză de impact și nu justifică absența lor. Dar acordul nu creează o obligație constrângătoare: el trimite la un angajament al Comisiei. Or, o analiză de impact realizată sub responsabilitatea Comisiei, chiar cu o procedură transparentă, rămâne un instrument intern. Pentru întreprinderi, important nu este că analiza există, ci că ea concluzionează proporționalitatea și necesitatea măsurii. În absența constrângerii, riscul este ca analiza să devină o justificare a posteriori.
Articolul 122, care permite Consiliului să adopte măsuri excepționale la propunerea Comisiei, ilustrează același decalaj. Comisia va trebui să furnizeze fără întârziere o justificare și informații complete, înainte și după punerea în aplicare. Este un progres pentru transparență, dar nu limitează recursul la acest articol pentru a ocoli procedura legislativă ordinară. O abordare bazată pe subsidiaritate ar fi constat în a încadra strict condițiile de recurs la articolul 122, de exemplu cerând o demonstrație de urgență reală și o clauză de caducitate. Aici, se organizează justificarea, nu limitarea.
Întărirea dreptului de inițiativă al Parlamentului în temeiul articolului 225, inclusiv pentru a propune modificarea sau abrogarea legislației existente, este prezentată ca un avans. Poate efectiv permite solicitarea abrogării unor reguli depășite. Dar mecanismul rămâne în mâinile Comisiei, care decide dacă dă curs sau nu. Monitorizarea îmbunătățită nu schimbă raportul de forțe: Comisia păstrează monopolul inițiativei legislative. Pentru antreprenori, costul incertitudinii rămâne: o propunere de abrogare poate dura ani până să se finalizeze, iar întreprinderile continuă să aplice reguli a căror eliminare este solicitată.
Acordul prevede de asemenea că Comisia justifică în scris orice cerere de dezbatere urgentă. Este un lucru bun: urgența este adesea folosită pentru a scurta dezbaterea. Dar și aici, justificarea nu garantează că Parlamentul va dispune de timpul necesar pentru a examina textul. O abordare liberală ar fi constat în a limita procedurile de urgență la cazuri strict definite și a garanta un termen minim de examinare. Textul se mulțumește să ceară o justificare, fără a încadra practica.
Un acord care organizează transparența nu înlocuiește o reducere a sarcinii de reglementare.
Parlamentul European a aprobat la 11 martie 2026, cu 446 de voturi împotrivă 100 și 72 de abțineri, un acord-cadru revizuit cu Comisia. În spatele celor 90 de minute de întrebări și al justificărilor scrise, se instalează un mecanism de responsabilizare politică. Dar un acord interinstituțional nu reduce cheltuielile publice și nici sarcina de reglementare: el organizează trasabilitatea deciziilor. Adevărata miză este să știm dacă această trasabilitate va cântări asupra alegerilor concrete sau va rămâne un ritual procedural.
Acordul-cadru revizuit stabilește obligații de transparență: Comisia va informa Parlamentul despre inițiativele care nu figurează în programul său de lucru și va prezenta inițiativele-cheie în plen după adoptarea lor de către colegiu. Comisarii vor trebui să participe la reuniunile de comisie, iar înlocuirea lor cu un înalt funcționar va fi limitată la cazurile în care prezența lor nu a fost solicitată în mod expres. Aceste reguli fac controlul politic mai previzibil, dar nu reduc deloc volumul de reglementare și nici costul de conformare pentru întreprinderi. Ele adaugă un strat de procedură: reuniuni, justificări scrise, informări în plen. Beneficiul este democratic; costul este administrativ.
Problema analizelor de impact este revelatoare. Parlamentul deplânge că Comisia nu indică dacă noile inițiative legislative vor fi însoțite de o analiză de impact și nu justifică absența lor. Dar acordul nu creează o obligație constrângătoare: el trimite la un angajament al Comisiei. Or, o analiză de impact realizată sub responsabilitatea Comisiei, chiar cu o procedură transparentă, rămâne un instrument intern. Pentru întreprinderi, important nu este că analiza există, ci că ea concluzionează proporționalitatea și necesitatea măsurii. În absența constrângerii, riscul este ca analiza să devină o justificare a posteriori.
Articolul 122, care permite Consiliului să adopte măsuri excepționale la propunerea Comisiei, ilustrează același decalaj. Comisia va trebui să furnizeze fără întârziere o justificare și informații complete, înainte și după punerea în aplicare. Este un progres pentru transparență, dar nu limitează recursul la acest articol pentru a ocoli procedura legislativă ordinară. O abordare bazată pe subsidiaritate ar fi constat în a încadra strict condițiile de recurs la articolul 122, de exemplu cerând o demonstrație de urgență reală și o clauză de caducitate. Aici, se organizează justificarea, nu limitarea.
Întărirea dreptului de inițiativă al Parlamentului în temeiul articolului 225, inclusiv pentru a propune modificarea sau abrogarea legislației existente, este prezentată ca un avans. Poate efectiv permite solicitarea abrogării unor reguli depășite. Dar mecanismul rămâne în mâinile Comisiei, care decide dacă dă curs sau nu. Monitorizarea îmbunătățită nu schimbă raportul de forțe: Comisia păstrează monopolul inițiativei legislative. Pentru antreprenori, costul incertitudinii rămâne: o propunere de abrogare poate dura ani până să se finalizeze, iar întreprinderile continuă să aplice reguli a căror eliminare este solicitată.
Acordul prevede de asemenea că Comisia justifică în scris orice cerere de dezbatere urgentă. Este un lucru bun: urgența este adesea folosită pentru a scurta dezbaterea. Dar și aici, justificarea nu garantează că Parlamentul va dispune de timpul necesar pentru a examina textul. O abordare liberală ar fi constat în a limita procedurile de urgență la cazuri strict definite și a garanta un termen minim de examinare. Textul se mulțumește să ceară o justificare, fără a încadra practica.
Un acord care organizează transparența nu înlocuiește o reducere a sarcinii de reglementare.
