Parlamentul European a adoptat raportul său anual 2025 privind uniunea bancară. Acesta solicită finalizarea rapidă a uniunii bancare, în special prin continuarea lucrărilor privind sistemul european de asigurare a depozitelor (SEAD) ca al treilea pilon, și aprofundarea integrării piețelor. Textul solicită, de asemenea, o mai bună protecție a locuințelor principale și un control consolidat al criptoactivelor.
Uniunea bancară se bazează pe doi piloni existenți: supravegherea unică a băncilor și rezoluția unică în caz de faliment. Un al treilea pilon, sistemul european de asigurare a depozitelor (SEAD), este propus din 2015, dar nu a fost niciodată adoptat. Parlamentul pledează de mult timp pentru instituirea acestuia pentru a proteja depozitele în mod egal în întreaga Uniune și pentru a reduce legătura dintre bănci și state. Acest raport anual este ocazia pentru Parlament de a-și reafirma prioritățile și de a-și adresa solicitările Comisiei, Consiliului și autorităților de supraveghere.
Finalizarea rapidă a uniunii bancareParlamentul solicită ca uniunea bancară să fie finalizată rapid, în special prin continuarea lucrărilor privind sistemul european de asigurare a depozitelor (SEAD) ca al treilea pilon, și prin adoptarea de măsuri pentru aprofundarea integrării piețelor și facilitarea circulației capitalurilor și lichidităților în cadrul grupurilor bancare.
Protecția locuințelor principaleAcesta solicită o protecție adecvată a locuințelor principale, în special pentru gospodăriile vulnerabile, ținând cont de suprafața locuinței și de faptul că împrumutatul a rambursat deja o parte substanțială din împrumutul inițial (de exemplu 50 %).
Supravegherea criptoactivelorParlamentul solicită Comisiei, Autorității Bancare Europene și autorităților naționale să asigure o punere în aplicare și o aplicare strictă, coerentă și loială a regulamentului privind piețele de criptoactive (MiCA), pentru a proteja consumatorii și a combate criminalitatea financiară.
Consolidarea rezoluției bancareAcesta reamintește că, în caz de defecțiune bancară, acționarii, creditorii sau mecanismele finanțate de sector trebuie să suporte pierderile în primul rând, fondurile publice fiind utilizate doar în ultimă instanță. Acesta insistă asupra necesității unei cerințe minime suficiente de fonduri proprii și angajamente eligibile (MREL) pentru a garanta credibilitatea cadrului de rezoluție.
Ratificarea tratatului MESParlamentul solicită încă o dată ratificarea deplină a acordului de modificare a tratatului de instituire a Mecanismului European de Stabilitate (MES), pentru a consolida credibilitatea, rezolvabilitatea și reziliența zonei euro.
Raportul a fost adoptat cu 376 de voturi pentru, 187 împotrivă și 17 abțineri în cadrul unui vot electronic prin apel nominal.
Acest raport nu este o lege: exprimă poziția politică a Parlamentului și se adresează Comisiei, Consiliului și autorităților de supraveghere. În concret, acesta pledează pentru o mai bună protecție a împrumutaților vulnerabili, în special în cazul creditelor ipotecare, și pentru o reglementare mai strictă a criptoactivelor pentru a proteja consumatorii. De asemenea, solicită ca falimentele bancare să nu fie finanțate din bani publici, ci mai întâi de acționari și de sectorul financiar. Aceste solicitări vor trebui preluate de Comisie sau de statele membre pentru a se traduce în norme obligatorii.
Parlamentul European a adoptat raportul său anual 2025 privind uniunea bancară cu 376 de voturi pentru, 187 împotrivă și 17 abțineri. Acesta presează Comisia și Consiliul să finalizeze uniunea bancară, în special prin crearea sistemului european de asigurare a depozitelor (SEAD), al treilea pilon care lipsește din 2015. Dar în spatele acestei cereri de completitudine, textul rămâne tăcut cu privire la costul unui astfel de mecanism pentru bănci și deponenți și cu privire la obstacolele care sufocă competitivitatea sectorului.
Parlamentul cere un SEAD pentru a proteja în mod egal depozitele în întreaga Uniune și pentru a reduce legătura dintre bănci și state. Obiectivul este lăudabil: astăzi, un deponent german și un deponent italian nu sunt acoperiți în același mod, iar o faliment bancară națională poate contamina încă datoria suverană. Dar textul nu spune nimic despre cost. Un fond comun de asigurare a depozitelor trebuie alimentat de bănci, iar acest cost se răsfrânge asupra clienților. Fără un mecanism de piață pentru a tarifa riscul, se creează o mutualizare în care băncile cele mai sigure plătesc pentru cele mai riscante. Parlamentul menționează contribuții bazate pe profilul de risc, dar fără a preciza cum să se evite ca băncile cele mai fragile să fie subvenționate de cele mai solide. O abordare bazată pe principiile subsidiarității și responsabilității individuale ar fi cerut mai întâi o evaluare de impact independentă și un plafon clar pentru transferurile între sistemele naționale.
Parlamentul cere o protecție adecvată a reședințelor principale, ținând cont de suprafață și de rambursarea a cel puțin 50 % din împrumutul inițial. În principiu, protejarea gospodăriilor vulnerabile este legitimă. Dar formularea rămâne vagă: cine definește suprafața? Cum se verifică rambursarea? Băncile vor trebui să pună în aplicare controale costisitoare, iar acest cost va fi răsfrânt asupra tuturor împrumutaților, inclusiv asupra celor care nu sunt vulnerabili. O alternativă liberală ar fi constat în a lăsa statele membre să își definească propriile reguli de protecție, în funcție de piața lor imobiliară, în loc să impună un cadru european uniform care ignoră diferențele naționale.
Parlamentul solicită o aplicare strictă a MiCA și o supraveghere europeană a intermediarilor non-bancari. Logica este sănătoasă: după prăbușirea FTX, sunt necesare reguli clare ale jocului. Dar atenție să nu transformăm supravegherea în birocrație preventivă. Băncile sunt din ce în ce mai expuse la fondurile non-bancare, iar un test de stres sistemic este util. Cu toate acestea, crearea unui nou nivel de supervizare europeană pentru IFNB riscă să adauge costuri și întârzieri pentru actorii inovatori, în timp ce Regatul Unit și Statele Unite avansează mai repede. Parlamentul ar fi trebuit să ceară simplificarea regulilor existente înainte de a adăuga altele noi.
Un SEAD fără preț este o promisiune pe care băncile o vor plăti și deponenții o vor finanța.
Parlamentul European a adoptat raportul său anual 2025 privind uniunea bancară cu 376 de voturi pentru, 187 împotrivă și 17 abțineri. Acesta presează Comisia și Consiliul să finalizeze uniunea bancară, în special prin crearea sistemului european de asigurare a depozitelor (SEAD), al treilea pilon care lipsește din 2015. Dar în spatele acestei cereri de completitudine, textul rămâne tăcut cu privire la costul unui astfel de mecanism pentru bănci și deponenți și cu privire la obstacolele care sufocă competitivitatea sectorului.
Parlamentul cere un SEAD pentru a proteja în mod egal depozitele în întreaga Uniune și pentru a reduce legătura dintre bănci și state. Obiectivul este lăudabil: astăzi, un deponent german și un deponent italian nu sunt acoperiți în același mod, iar o faliment bancară națională poate contamina încă datoria suverană. Dar textul nu spune nimic despre cost. Un fond comun de asigurare a depozitelor trebuie alimentat de bănci, iar acest cost se răsfrânge asupra clienților. Fără un mecanism de piață pentru a tarifa riscul, se creează o mutualizare în care băncile cele mai sigure plătesc pentru cele mai riscante. Parlamentul menționează contribuții bazate pe profilul de risc, dar fără a preciza cum să se evite ca băncile cele mai fragile să fie subvenționate de cele mai solide. O abordare bazată pe principiile subsidiarității și responsabilității individuale ar fi cerut mai întâi o evaluare de impact independentă și un plafon clar pentru transferurile între sistemele naționale.
Parlamentul cere o protecție adecvată a reședințelor principale, ținând cont de suprafață și de rambursarea a cel puțin 50 % din împrumutul inițial. În principiu, protejarea gospodăriilor vulnerabile este legitimă. Dar formularea rămâne vagă: cine definește suprafața? Cum se verifică rambursarea? Băncile vor trebui să pună în aplicare controale costisitoare, iar acest cost va fi răsfrânt asupra tuturor împrumutaților, inclusiv asupra celor care nu sunt vulnerabili. O alternativă liberală ar fi constat în a lăsa statele membre să își definească propriile reguli de protecție, în funcție de piața lor imobiliară, în loc să impună un cadru european uniform care ignoră diferențele naționale.
Parlamentul solicită o aplicare strictă a MiCA și o supraveghere europeană a intermediarilor non-bancari. Logica este sănătoasă: după prăbușirea FTX, sunt necesare reguli clare ale jocului. Dar atenție să nu transformăm supravegherea în birocrație preventivă. Băncile sunt din ce în ce mai expuse la fondurile non-bancare, iar un test de stres sistemic este util. Cu toate acestea, crearea unui nou nivel de supervizare europeană pentru IFNB riscă să adauge costuri și întârzieri pentru actorii inovatori, în timp ce Regatul Unit și Statele Unite avansează mai repede. Parlamentul ar fi trebuit să ceară simplificarea regulilor existente înainte de a adăuga altele noi.
Un SEAD fără preț este o promisiune pe care băncile o vor plăti și deponenții o vor finanța.
