La 24 februarie 2026, în cea de-a patra aniversare a invaziei ruse, Parlamentul European a adoptat o rezoluție fermă pentru a condamna agresiunea și a defini contribuțiile europene la o pace justă și o securitate durabilă pentru Ucraina. Textul a fost aprobat cu 437 de voturi pentru, 82 împotrivă și 70 de abțineri.
De la 24 februarie 2022, Rusia duce un război de agresiune împotriva Ucrainei. Patru ani mai târziu, conflictul continuă, cu consecințe umanitare, economice și de securitate majore pentru Ucraina și Europa. Parlamentul European a adoptat deja mai multe rezoluții de sprijin, dar aceasta intervine într-un moment cheie, în timp ce discuțiile privind un posibil armistițiu și garanții de securitate se intensifică.
Rezoluția condamnă ferm războiul de agresiune rus și reafirmă sprijinul neclintit al Parlamentului pentru independența, suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei în cadrul frontierelor sale recunoscute internațional. Se solicită:
Textul insistă, de asemenea, asupra necesității unei „păci juste”, adică a unei păci care respectă dreptul internațional și suveranitatea Ucrainei, și nu o capitulare impusă.
Rezoluția a fost adoptată cu 437 de voturi pentru, 82 împotrivă și 70 de abțineri. Voturile împotrivă provin în principal din partea grupurilor de extremă dreaptă și a unor deputați de stânga radicală, în timp ce abținerile reflectă rezerve cu privire la anumite aspecte, în special extinderea militară.
Această rezoluție nu are efect juridic obligatoriu, dar transmite un semnal politic puternic. Pentru cetățenii europeni, înseamnă că UE continuă să sprijine Ucraina, ceea ce poate avea repercusiuni asupra prețurilor la energie, securității în Europa și primirii refugiaților. Menținerea sancțiunilor împotriva Rusiei poate afecta, de asemenea, anumite importuri. Sprijinind o „pace justă”, Parlamentul urmărește să evite un conflict înghețat care ar amenința stabilitatea pe termen lung a continentului.
Pe 24 februarie 2026, Parlamentul European a adoptat cu 437 de voturi pentru, 82 împotrivă și 70 de abțineri o rezoluție care nu se limitează la a comemora: ea cere înfrângerea Rusiei, retragerea necondiționată a forțelor sale și garanții de securitate echivalente cu articolul 5 al NATO pentru Ucraina. Un semnal clar, dar care lasă intactă problema finanțării și a constrângerii reale.
Parlamentul stabilește o condiție nenegociabilă: nicio sancțiune nu va fi ridicată înainte ca un acord de pace să fie negociat și pus în aplicare în mod durabil. Este o ruptură cu logica concesiilor preventive. Rusia nu are niciun stimulent să negocieze serios atât timp cât sancțiunile pot fi relaxate fără o contrapartidă verificabilă. Legând explicit ridicarea sancțiunilor de punerea în aplicare a unui acord, Parlamentul întărește poziția Ucrainei și îi răpește Moscovei o pârghie de divizare a europenilor.
Dar rezoluția nu spune cum să obțină adeziunea statelor membre reticente. Ea cere sancțiuni împotriva flotei fantomă, Rosatom și Roscosmos și sancțiuni secundare împotriva entităților chineze, iraniene și nord-coreene. Or, aceste măsuri necesită unanimitate în Consiliu. Textul are jocul ușor de a mustra statele care „împiedică” politica Uniunii, dar nu propune niciun mecanism pentru a ocoli acest veto. Este o slăbiciune: fără o procedură decizională adaptată, apelurile vor rămâne literă moartă. O abordare bazată pe subsidiaritate ar fi constat în a lăsa statele care doresc să avanseze singure, în loc să subordoneze fiecare etapă unanimității celor 27.
Parlamentul cere ca soldurile de trezorerie asociate activelor suverane rusești imobilizate să servească la finanțarea unui împrumut de reparații pentru Ucraina. În principiu, este o evidență: Rusia trebuie să plătească distrugerile pe care le-a provocat. Dar textul rămâne evaziv cu privire la modalitățile juridice. Cine va gestiona acest împrumut? Ce garanții pentru investitori? Ce calendar? Parlamentul se felicită pentru flexibilitatea oferită de articolul 13(5) al propunerii de regulament privind împrumutul de sprijin, dar această flexibilitate este o derogare, nu o soluție de finanțare durabilă.
Adevărata miză este costul timpului. Fiecare lună de întârziere în instituirea acestui mecanism înseamnă infrastructuri ucrainene care nu sunt reconstruite, întreprinderi care nu repornesc, capitaluri care nu revin. Parlamentul ar fi trebuit să ceară un calendar obligatoriu și un mecanism de garantare clar, în loc să se mulțumească cu un primire favorabilă a unei derogări tehnice.
Rezoluția se felicită pentru „coaliția voluntarilor” și pentru propunerea unei forțe multinaționale de descurajare, deplângând totodată că aceste garanții s-ar aplica doar după o încetare a focului. Este o contradicție: o garanție de securitate care se activează doar după oprirea luptelor nu are nicio valoare disuasivă. Rusia ar putea încălca încetarea focului fără a se teme de o ripostă automată. Textul cere garanții echivalente cu articolul 5 al NATO, dar fără a spune cine le va furniza și cum vor fi declanșate. Statele Unite sunt explicit chemate să le furnizeze, dar Parlamentul notează cu îngrijorare că administrația americană privilegiază o „stabilitate strategică” cu Rusia. Această luciditate este binevenită, dar nu o scutește pe Europa să își definească propria garanție, independentă de Washington.
Pe plan industrial, Parlamentul cere integrarea bazei industriale de apărare ucrainene în baza europeană (BITDE) și ridicarea restricțiilor privind utilizarea armelor occidentale împotriva unor ținte militare din Rusia. Este o măsură de bun simț: o armă a cărei utilizare împotriva inamicului este interzisă nu servește la nimic. Dar și aici textul nu rezolvă problema finanțării. Împrumutul de 90 de miliarde de euro garantat de Uniune, decis de Consiliul European la 18 decembrie 2025, este un pas, dar rămâne insuficient față de amploarea nevoilor. Parlamentul ar fi trebuit să condiționeze sprijinul său de un mecanism obligatoriu de monitorizare a livrărilor de arme, pentru a evita ca promisiunile să se piardă în nisipurile birocratice.
O garanție de securitate care se activează doar după încetarea focului nu este o garanție, este o invitație la următoarea agresiune.
Pe 24 februarie 2026, Parlamentul European a adoptat cu 437 de voturi pentru, 82 împotrivă și 70 de abțineri o rezoluție care nu se limitează la a comemora: ea cere înfrângerea Rusiei, retragerea necondiționată a forțelor sale și garanții de securitate echivalente cu articolul 5 al NATO pentru Ucraina. Un semnal clar, dar care lasă intactă problema finanțării și a constrângerii reale.
Parlamentul stabilește o condiție nenegociabilă: nicio sancțiune nu va fi ridicată înainte ca un acord de pace să fie negociat și pus în aplicare în mod durabil. Este o ruptură cu logica concesiilor preventive. Rusia nu are niciun stimulent să negocieze serios atât timp cât sancțiunile pot fi relaxate fără o contrapartidă verificabilă. Legând explicit ridicarea sancțiunilor de punerea în aplicare a unui acord, Parlamentul întărește poziția Ucrainei și îi răpește Moscovei o pârghie de divizare a europenilor.
Dar rezoluția nu spune cum să obțină adeziunea statelor membre reticente. Ea cere sancțiuni împotriva flotei fantomă, Rosatom și Roscosmos și sancțiuni secundare împotriva entităților chineze, iraniene și nord-coreene. Or, aceste măsuri necesită unanimitate în Consiliu. Textul are jocul ușor de a mustra statele care „împiedică” politica Uniunii, dar nu propune niciun mecanism pentru a ocoli acest veto. Este o slăbiciune: fără o procedură decizională adaptată, apelurile vor rămâne literă moartă. O abordare bazată pe subsidiaritate ar fi constat în a lăsa statele care doresc să avanseze singure, în loc să subordoneze fiecare etapă unanimității celor 27.
Parlamentul cere ca soldurile de trezorerie asociate activelor suverane rusești imobilizate să servească la finanțarea unui împrumut de reparații pentru Ucraina. În principiu, este o evidență: Rusia trebuie să plătească distrugerile pe care le-a provocat. Dar textul rămâne evaziv cu privire la modalitățile juridice. Cine va gestiona acest împrumut? Ce garanții pentru investitori? Ce calendar? Parlamentul se felicită pentru flexibilitatea oferită de articolul 13(5) al propunerii de regulament privind împrumutul de sprijin, dar această flexibilitate este o derogare, nu o soluție de finanțare durabilă.
Adevărata miză este costul timpului. Fiecare lună de întârziere în instituirea acestui mecanism înseamnă infrastructuri ucrainene care nu sunt reconstruite, întreprinderi care nu repornesc, capitaluri care nu revin. Parlamentul ar fi trebuit să ceară un calendar obligatoriu și un mecanism de garantare clar, în loc să se mulțumească cu un primire favorabilă a unei derogări tehnice.
Rezoluția se felicită pentru „coaliția voluntarilor” și pentru propunerea unei forțe multinaționale de descurajare, deplângând totodată că aceste garanții s-ar aplica doar după o încetare a focului. Este o contradicție: o garanție de securitate care se activează doar după oprirea luptelor nu are nicio valoare disuasivă. Rusia ar putea încălca încetarea focului fără a se teme de o ripostă automată. Textul cere garanții echivalente cu articolul 5 al NATO, dar fără a spune cine le va furniza și cum vor fi declanșate. Statele Unite sunt explicit chemate să le furnizeze, dar Parlamentul notează cu îngrijorare că administrația americană privilegiază o „stabilitate strategică” cu Rusia. Această luciditate este binevenită, dar nu o scutește pe Europa să își definească propria garanție, independentă de Washington.
Pe plan industrial, Parlamentul cere integrarea bazei industriale de apărare ucrainene în baza europeană (BITDE) și ridicarea restricțiilor privind utilizarea armelor occidentale împotriva unor ținte militare din Rusia. Este o măsură de bun simț: o armă a cărei utilizare împotriva inamicului este interzisă nu servește la nimic. Dar și aici textul nu rezolvă problema finanțării. Împrumutul de 90 de miliarde de euro garantat de Uniune, decis de Consiliul European la 18 decembrie 2025, este un pas, dar rămâne insuficient față de amploarea nevoilor. Parlamentul ar fi trebuit să condiționeze sprijinul său de un mecanism obligatoriu de monitorizare a livrărilor de arme, pentru a evita ca promisiunile să se piardă în nisipurile birocratice.
O garanție de securitate care se activează doar după încetarea focului nu este o garanție, este o invitație la următoarea agresiune.
