Parlamentul European a adoptat o rezoluție care condamnă ferm legea chineză privind unitatea și progresul etnic, adoptată la 12 martie 2026, și politicile de asimilare pe care le instituie. Solicită Chinei să abroge această lege, Consiliului UE să activeze regimul global de sancțiuni pentru drepturile omului împotriva responsabililor, iar statelor membre să suspende tratatele lor de extrădare cu China. Parlamentul solicită, de asemenea, eliberarea imediată a mai multor deținuți politici chinezi. Textul este o poziție politică: nu creează o obligație juridică directă.
Legea privind unitatea și progresul etnic, adoptată de Congresul Național Popular Chinez la 12 martie 2026, acordă prioritate mandarinei în educație, viața publică și mass-media și restricționează libertățile culturale, religioase și lingvistice ale mai multor minorități, în special tibetană, hui, uigură, manciuriană și mongolă. Aceasta diferă de legea din 1984 privind autonomia regională etnică. Domeniul său de aplicare extrateritorial permite urmărirea în străinătate a persoanelor acuzate de subminarea unității etnice a Chinei, ceea ce Parlamentul califică drept represiune transnațională.
Condamnarea politicilor de asimilareParlamentul condamnă ferm politicile de asimilare represive ale Chinei și încălcările drepturilor omului care decurg din acestea, în special în Tibet, în Xinjiang și în Mongolia Interioară.
Solicitarea abrogării legiiÎndeamnă insistent China să abroge legea din 2026 pentru a-și respecta obligațiile internaționale privind nediscriminarea și protecția minorităților etnice și religioase.
Activarea regimului de sancțiuniSolicită Consiliului UE să activeze regimul global de sancțiuni în materie de drepturi ale omului împotriva funcționarilor și entităților responsabile de conceperea și punerea în aplicare a acestei legi.
Suspendarea tratatelor de extrădareÎndeamnă insistent toate statele membre să suspende tratatele lor de extrădare cu China pentru a proteja persoanele persecutate prezente în Uniune de riscurile de represiune transnațională legate de domeniul de aplicare extrateritorial al legii.
Eliberarea deținuților politiciSolicită eliberarea imediată a lui Choktrul Dorje Ten Rinpoche, Palden Yeshi, Ilham Tohti (laureat al premiului Saharov), Gedhun Choekyi Nyima (al unsprezecelea Panchen-Lama) și a activistului mongol Hada și îndeamnă la continuarea promovării cauzei lor pe lângă China.
Rezoluția a fost adoptată cu 439 de voturi pentru, 52 împotrivă și 71 de abțineri în cadrul unui vot electronic prin apel nominal.
Această rezoluție exprimă poziția politică a Parlamentului European. Nu creează o obligație juridică pentru UE sau pentru statele membre, dar solicită Consiliului să sancționeze responsabilii chinezi și statelor membre să suspende tratatele lor de extrădare cu China. Dacă aceste solicitări ar fi urmate, persoanele amenințate de represiune transnațională pe teritoriul UE ar putea fi mai bine protejate. Parlamentul consideră că această lege va avea repercusiuni grave asupra relațiilor dintre Uniune și China.
Parlamentul European a adoptat o rezoluție care condamnă ferm legea chineză privind unitatea și progresul etnic, adoptată la 12 martie 2026, și politicile de asimilare pe care le instituie. Solicită Chinei să abroge această lege, Consiliului să activeze regimul global de sancțiuni pentru drepturile omului, iar statelor membre să suspende tratatele de extrădare cu China. Dar dincolo de cuvinte, ceea ce este în joc este credibilitatea Europei în materie de drepturi ale omului.
Rezoluția Parlamentului European este un semnal politic puternic. Califică legea chineză drept instrument de asimilare represivă și de represiune transnațională și cere abrogarea ei. Semnalează dispozițiile extrateritoriale care permit Beijingului să urmărească în străinătate persoane acuzate că subminează „unitatea etnică” a Chinei și face apel la statele membre să suspende tratatele de extrădare pentru a proteja persoanele persecutate aflate în Uniune. La nivel de principii, este corect. Dar o rezoluție nu este o lege: nu obligă nici Consiliul să sancționeze, nici statele membre să suspende ceva. Parlamentul cere, nu decide.
Mecanismul este simplu: regimul global de sancțiuni al UE pentru drepturile omului există deja, dar activarea lui necesită unanimitatea statelor membre în Consiliu. Însă mai multe capitale europene ezită să sancționeze responsabili chinezi, de teama represaliilor economice. Rezoluția Parlamentului nu schimbă această aritmetică. Exercită presiune politică, dar nu creează un cost pentru cei care blochează. Rezultatul: apelurile vor rămâne fără ecou atât timp cât guvernele naționale nu vor plăti prețul politic al opțiunilor lor.
Domeniul de aplicare extrateritorial al legii chineze este o atingere directă adusă suveranității statelor europene. Permițând urmărirea unor persoane pe teritoriul UE pentru fapte săvârșite în afara Chinei, Beijingul ignoră principiul teritorialității dreptului penal. Parlamentul cere statelor membre să suspende tratatele de extrădare cu China. Este o măsură de protecție legitimă, dar care rămâne în mâinile guvernelor. Unele state membre, precum Italia sau Grecia, au tratate de extrădare vechi și ezită să le suspende, de teama represaliilor diplomatice sau economice.
Parlamentul nu cere încetarea tratatelor, ci doar suspendarea lor. Este o nuanță importantă: nu este vorba despre ruperea relațiilor, ci despre protejarea unor persoane. Totuși, fără un mecanism obligatoriu, fiecare stat membru va decide în funcție de interesele sale. Rezoluția face apel și la Înaltul Comisar al ONU pentru drepturile omului să publice un raport actualizat privind legea din 2026. Și aici este un vœu pieux: ONU nu are putere de constrângere asupra Chinei.
În loc să multiplice apeluri neobligatorii, UE ar putea condiționa acordurile sale comerciale și de investiții cu China de respectarea drepturilor omului. O abordare bazată pe reciprocitate și responsabilitate: dacă China vrea acces la piața europeană, trebuie să respecte standardele minime. Aceasta ar crea un cost real pentru Beijing, și nu o simplă declarație. Parlamentul ar fi putut cere Comisiei să reevalueze acordul global de investiții UE-China în lumina acestei legi. Nu a făcut-o. Este o ocazie ratată de a lega vorbele de fapte.
În fine, rezoluția cere eliberarea deținuților politici, inclusiv Ilham Tohti, laureat al premiului Saharov. Este o datorie morală. Dar fără pârghie economică sau diplomatică, aceste cereri vor rămâne fără efect. Europa trebuie să aleagă: fie se mulțumește cu condamnări simbolice, fie își asumă un raport de forță. Rezoluția adoptată este un prim pas, dar nu este suficient pentru a proteja victimele represiunii chineze.
O rezoluție care condamnă fără a constrânge lasă victimele singure în fața represiunii.
Parlamentul European a adoptat o rezoluție care condamnă ferm legea chineză privind unitatea și progresul etnic, adoptată la 12 martie 2026, și politicile de asimilare pe care le instituie. Solicită Chinei să abroge această lege, Consiliului să activeze regimul global de sancțiuni pentru drepturile omului, iar statelor membre să suspende tratatele de extrădare cu China. Dar dincolo de cuvinte, ceea ce este în joc este credibilitatea Europei în materie de drepturi ale omului.
Rezoluția Parlamentului European este un semnal politic puternic. Califică legea chineză drept instrument de asimilare represivă și de represiune transnațională și cere abrogarea ei. Semnalează dispozițiile extrateritoriale care permit Beijingului să urmărească în străinătate persoane acuzate că subminează „unitatea etnică” a Chinei și face apel la statele membre să suspende tratatele de extrădare pentru a proteja persoanele persecutate aflate în Uniune. La nivel de principii, este corect. Dar o rezoluție nu este o lege: nu obligă nici Consiliul să sancționeze, nici statele membre să suspende ceva. Parlamentul cere, nu decide.
Mecanismul este simplu: regimul global de sancțiuni al UE pentru drepturile omului există deja, dar activarea lui necesită unanimitatea statelor membre în Consiliu. Însă mai multe capitale europene ezită să sancționeze responsabili chinezi, de teama represaliilor economice. Rezoluția Parlamentului nu schimbă această aritmetică. Exercită presiune politică, dar nu creează un cost pentru cei care blochează. Rezultatul: apelurile vor rămâne fără ecou atât timp cât guvernele naționale nu vor plăti prețul politic al opțiunilor lor.
Domeniul de aplicare extrateritorial al legii chineze este o atingere directă adusă suveranității statelor europene. Permițând urmărirea unor persoane pe teritoriul UE pentru fapte săvârșite în afara Chinei, Beijingul ignoră principiul teritorialității dreptului penal. Parlamentul cere statelor membre să suspende tratatele de extrădare cu China. Este o măsură de protecție legitimă, dar care rămâne în mâinile guvernelor. Unele state membre, precum Italia sau Grecia, au tratate de extrădare vechi și ezită să le suspende, de teama represaliilor diplomatice sau economice.
Parlamentul nu cere încetarea tratatelor, ci doar suspendarea lor. Este o nuanță importantă: nu este vorba despre ruperea relațiilor, ci despre protejarea unor persoane. Totuși, fără un mecanism obligatoriu, fiecare stat membru va decide în funcție de interesele sale. Rezoluția face apel și la Înaltul Comisar al ONU pentru drepturile omului să publice un raport actualizat privind legea din 2026. Și aici este un vœu pieux: ONU nu are putere de constrângere asupra Chinei.
În loc să multiplice apeluri neobligatorii, UE ar putea condiționa acordurile sale comerciale și de investiții cu China de respectarea drepturilor omului. O abordare bazată pe reciprocitate și responsabilitate: dacă China vrea acces la piața europeană, trebuie să respecte standardele minime. Aceasta ar crea un cost real pentru Beijing, și nu o simplă declarație. Parlamentul ar fi putut cere Comisiei să reevalueze acordul global de investiții UE-China în lumina acestei legi. Nu a făcut-o. Este o ocazie ratată de a lega vorbele de fapte.
În fine, rezoluția cere eliberarea deținuților politici, inclusiv Ilham Tohti, laureat al premiului Saharov. Este o datorie morală. Dar fără pârghie economică sau diplomatică, aceste cereri vor rămâne fără efect. Europa trebuie să aleagă: fie se mulțumește cu condamnări simbolice, fie își asumă un raport de forță. Rezoluția adoptată este un prim pas, dar nu este suficient pentru a proteja victimele represiunii chineze.
O rezoluție care condamnă fără a constrânge lasă victimele singure în fața represiunii.
