La 10 martie 2026, Parlamentul European a adoptat o rezoluție privind strategiile de gestionare a pescuitului, vizând protejarea speciilor sensibile, combaterea speciilor invazive și sprijinirea economiilor locale. Acest text nelegislativ oferă orientări Comisiei Europene și statelor membre.
Oceanele europene se confruntă cu provocări majore: pescuitul excesiv, schimbările climatice și introducerea speciilor invazive amenință biodiversitatea marină și mijloacele de trai ale comunităților costiere. Rezoluția răspunde unei comunicări a Comisiei Europene privind o abordare mai durabilă a gestionării pescuitului.
Parlamentul solicită în special:
Textul insistă asupra necesității unei abordări ecosistemice, care ia în considerare întregul mediu marin, mai degrabă decât să se concentreze asupra unei singure specii.
Rezoluția a fost adoptată cu 528 de voturi pentru, 21 împotrivă și 62 de abțineri. Acest sprijin larg arată un consens politic puternic în Parlamentul European în favoarea unui pescuit mai respectuos cu mediul.
Concret, această rezoluție ar putea influența viitoarele norme europene privind pescuitul. Consumatorii ar putea vedea mai multe produse marine provenite din pescării durabile, iar speciile invazive ar putea fi comercializate (de exemplu, crabul albastru în restaurante). Comunitățile costiere ar beneficia de sprijin pentru adaptare, ceea ce ar putea păstra locuri de muncă și tradiții locale. Prin protejarea speciilor sensibile, se contribuie la sănătatea oceanelor, de care depind în cele din urmă pescuitul și turismul.
Parlamentul European a adoptat la 10 martie 2026, cu 528 de voturi pentru, 21 împotrivă și 62 de abțineri, o rezoluție neobligatorie privind gestionarea pescuitului în raport cu speciile sensibile și invazive. În spatele consensului aparent, textul cere mai ales mai multe resurse, mai mulți indicatori și mai multe liste, fără a atinge cauzele care sufocă pescarii.
O rezoluție neobligatorie îi obligă doar pe cei care acceptă să fie obligați. Parlamentul votează un text care cere Comisiei și statelor membre să „pună în aplicare pe deplin” politica comună în domeniul pescuitului, să „consolideze” supravegherea și să „dezvolte” indicatori. În niciun moment nu elimină o regulă, nu scurtează o procedură și nu transferă o competență. Pentru un pescar costier, costul acțiunii rămâne întreg: aceleași formulare, aceleași termene, aceleași zone închise fără compensație automată.
Textul cere o indemnizație echitabilă pentru pescarii lipsiți de acces la zonele tradiționale, dar o condiționează de „dispozițiile Fondului european pentru afaceri maritime, pescuit și acvacultură”. Cu alte cuvinte, trimite la un ghișeu existent, notoriu de lent, fără a propune un mecanism de plată rapidă. O indemnizație care sosește la trei ani după închiderea unei zone nu salvează o întreprindere: îi finanțează dispariția.
Marea Mediterană se încălzește cu 20 % mai repede decât restul globului și adăpostește mai multe specii exotice invazive decât orice altă mare. Textul recunoaște acest lucru și cere sisteme de alertă timpurie, praguri regionale și o mai bună finanțare. Dar recomandă să se „stabilească o metodă și valori” pentru fixarea acestor praguri, fără a spune cine decide și nici conform cărui calendar. Între timp, crabul albastru și peștele-leu continuă să golească capcanele și să degradeze fundul mării.
Cea mai interesantă propunere este cea a stimulentelor financiare și de reglementare pentru ca pescarii să captureze și să elimine speciile invazive. Este o pistă liberală: să remunerezi un serviciu de mediu în loc să interzici. Dar textul o însoțește imediat de un obiectiv de eradicare și de o avertizare împotriva oricărei „dependențe economice” de exploatarea acestor specii. Rezultatul: pescarii sunt invitați să acționeze, apoi suspectați că vor să profite. O abordare bazată pe responsabilitate ar fi stabilit un preț pe tona eliminată, ar fi lăsat actorii să se organizeze și ar fi eliminat autorizațiile prealabile inutile.
În privința speciilor sensibile, rezoluția cere aplicarea articolului 3 din regulamentul din 2019 privind măsurile tehnice, care interzice deja capturile de specii protejate. Nu spune nimic despre controalele disproporționate care apasă asupra navelor mici, nici despre termenele de autorizare pentru testarea unor unelte selective. O abordare subsidiară ar fi încredințat statelor membre și comitetelor regionale sarcina de a stabili praguri adaptate fiecărui bazin, cu obligație de rezultat și nu de mijloace, și ar fi lăsat pescarii să experimenteze pe propria răspundere.
Textul face apel, de asemenea, la „luarea în considerare” a schimbărilor climatice în evaluările de mediu. Pentru un IMM din pescuit, aceasta înseamnă studii noi, firme de consultanță noi, luni noi de așteptare înainte de o autorizație. Simplificarea nu se află în text: este amânată pentru mai târziu. Pescarii vor plăti așteptarea.
O rezoluție care cere mai multe studii și mai multe fonduri fără a elimina o singură regulă nu protejează nici speciile, nici oamenii: protejează statu quo-ul.
Parlamentul European a adoptat la 10 martie 2026, cu 528 de voturi pentru, 21 împotrivă și 62 de abțineri, o rezoluție neobligatorie privind gestionarea pescuitului în raport cu speciile sensibile și invazive. În spatele consensului aparent, textul cere mai ales mai multe resurse, mai mulți indicatori și mai multe liste, fără a atinge cauzele care sufocă pescarii.
O rezoluție neobligatorie îi obligă doar pe cei care acceptă să fie obligați. Parlamentul votează un text care cere Comisiei și statelor membre să „pună în aplicare pe deplin” politica comună în domeniul pescuitului, să „consolideze” supravegherea și să „dezvolte” indicatori. În niciun moment nu elimină o regulă, nu scurtează o procedură și nu transferă o competență. Pentru un pescar costier, costul acțiunii rămâne întreg: aceleași formulare, aceleași termene, aceleași zone închise fără compensație automată.
Textul cere o indemnizație echitabilă pentru pescarii lipsiți de acces la zonele tradiționale, dar o condiționează de „dispozițiile Fondului european pentru afaceri maritime, pescuit și acvacultură”. Cu alte cuvinte, trimite la un ghișeu existent, notoriu de lent, fără a propune un mecanism de plată rapidă. O indemnizație care sosește la trei ani după închiderea unei zone nu salvează o întreprindere: îi finanțează dispariția.
Marea Mediterană se încălzește cu 20 % mai repede decât restul globului și adăpostește mai multe specii exotice invazive decât orice altă mare. Textul recunoaște acest lucru și cere sisteme de alertă timpurie, praguri regionale și o mai bună finanțare. Dar recomandă să se „stabilească o metodă și valori” pentru fixarea acestor praguri, fără a spune cine decide și nici conform cărui calendar. Între timp, crabul albastru și peștele-leu continuă să golească capcanele și să degradeze fundul mării.
Cea mai interesantă propunere este cea a stimulentelor financiare și de reglementare pentru ca pescarii să captureze și să elimine speciile invazive. Este o pistă liberală: să remunerezi un serviciu de mediu în loc să interzici. Dar textul o însoțește imediat de un obiectiv de eradicare și de o avertizare împotriva oricărei „dependențe economice” de exploatarea acestor specii. Rezultatul: pescarii sunt invitați să acționeze, apoi suspectați că vor să profite. O abordare bazată pe responsabilitate ar fi stabilit un preț pe tona eliminată, ar fi lăsat actorii să se organizeze și ar fi eliminat autorizațiile prealabile inutile.
În privința speciilor sensibile, rezoluția cere aplicarea articolului 3 din regulamentul din 2019 privind măsurile tehnice, care interzice deja capturile de specii protejate. Nu spune nimic despre controalele disproporționate care apasă asupra navelor mici, nici despre termenele de autorizare pentru testarea unor unelte selective. O abordare subsidiară ar fi încredințat statelor membre și comitetelor regionale sarcina de a stabili praguri adaptate fiecărui bazin, cu obligație de rezultat și nu de mijloace, și ar fi lăsat pescarii să experimenteze pe propria răspundere.
Textul face apel, de asemenea, la „luarea în considerare” a schimbărilor climatice în evaluările de mediu. Pentru un IMM din pescuit, aceasta înseamnă studii noi, firme de consultanță noi, luni noi de așteptare înainte de o autorizație. Simplificarea nu se află în text: este amânată pentru mai târziu. Pescarii vor plăti așteptarea.
O rezoluție care cere mai multe studii și mai multe fonduri fără a elimina o singură regulă nu protejează nici speciile, nici oamenii: protejează statu quo-ul.
