La 11 martie 2026, Parlamentul European a adoptat o rezoluție privind prioritățile sociale și de ocupare a forței de muncă pentru Semestrul european 2026. Acest text, susținut de deputata Nela Riehl, definește poziția Parlamentului cu privire la coordonarea politicilor economice în UE, punând accent pe locuri de muncă de calitate, protecție socială și incluziune.
Semestrul european este un ciclu anual de coordonare a politicilor economice și bugetare ale statelor membre UE. În fiecare an, Comisia Europeană publică orientări, pe care Parlamentul le examinează și votează o rezoluție. Pentru 2026, dezbaterea se înscrie într-un context de redresare post-pandemică, tensiuni inflaționiste și provocări demografice. Parlamentul insistă asupra necesității de a concilia disciplina bugetară cu investițiile sociale.
În rezoluția sa, Parlamentul:
Rezoluția a fost adoptată cu 404 voturi pentru, 208 împotrivă și 20 de abțineri. Acest sprijin larg reflectă un consens între principalele grupuri politice cu privire la necesitatea menținerii unei dimensiuni sociale puternice în coordonarea economică europeană.
Deși această rezoluție nu creează direct noi legi, ea influențează recomandările pe care Comisia le va adresa statelor membre. Concret, poate încuraja guvernul dumneavoastră să:
În calitate de cetățean, puteți urmări recomandările specifice țării dumneavoastră și puteți participa la consultările naționale privind Semestrul european.
Parlamentul European a adoptat o rezoluție care transformă Semestrul european într-o mașină de produs obiective sociale, fără a atinge mecanismele care decid efectiv cheltuielile. Votul (404 pentru, 208 împotrivă, 20 abțineri) nu creează nicio obligație juridică, dar fixează un curs: cel al unei coordonări economice tot mai încărcate de misiuni, fără ca cineva să suporte costul politic.
Semestrul european este un ciclu anual de coordonare a politicilor economice și bugetare ale statelor membre. Integrând obiectivele Pilonului european al drepturilor sociale ca criterii de referință, Parlamentul vrea ca sărăcia, șomajul în rândul tinerilor sau decalajul de ocupare al persoanelor cu handicap să cântărească la fel de mult ca deficitul public. Problema nu este să măsori aceste realități, ci să crezi că o grilă suplimentară de indicatori creează locuri de muncă sau scoate copiii din sărăcie. Fiecare obiectiv nou adaugă un strat de raportare, nu un euro de creștere.
Parlamentul solicită de asemenea un buget specific de 20 de miliarde de euro pentru garanția europeană pentru copii și o alocare minimă de 5 % din fondurile FSE+ pentru sărăcia copiilor. Aceste sume sunt adresate autorității bugetare, dar nu spun nimic despre modul în care vor fi cheltuiți banii. Experiența fondurilor structurale arată că ratele de absorbție și eficiența cheltuielilor variază considerabil în funcție de administrațiile naționale. A fixa un prag de cheltuieli fără condiționalitate de rezultat înseamnă a recompensa statele care cheltuiesc cel mai mult, nu pe cele care obțin rezultate.
Rezoluția afirmă că Semestrul trebuie să respecte subsidiaritatea și competențele naționale. Dar solicită simultan ca recomandările specifice fiecărei țări să evalueze conformitatea bugetelor naționale cu resursele minime alocate luptei împotriva sărăciei copiilor. Cu alte cuvinte, Bruxelles-ul ar fixa prioritatea de cheltuieli, iar statele membre ar purta responsabilitatea politică a aplicării. Acest transfer de responsabilitate fără transfer de putere este exact ceea ce cetățenii reproșează Uniunii: obiective decise în altă parte, costuri asumate aici.
Parlamentul cere de asemenea ca partenerii sociali și societatea civilă să fie asociați sistematic la Semestru. Pe hârtie, este o intenție bună. În practică, aceasta adaugă consultări obligatorii și termene, fără să se știe cine decide în ultimă instanță. Pentru o IMM care așteaptă o simplificare administrativă, fiecare nou strat de guvernanță este un cost în plus. Rezoluția recunoaște în semi-tonuri acest lucru, cerând ca simplificarea să păstreze drepturile sociale, dar nu spune cum să împace cele două.
O abordare bazată pe subsidiaritate ar fi constat în a lăsa statele membre să își definească propriile obiective sociale, a condiționa fondurile europene de rezultate măsurabile mai degrabă decât de rate de cheltuieli și a elimina suprapunerile dintre Semestru, FSE+ și planurile naționale de relansare. Parlamentul ar fi putut cere o evaluare independentă a eficienței cheltuielilor sociale existente înainte de a solicita 20 de miliarde în plus. Nu a făcut-o.
Rezoluția nu creează obligații juridice, dar consolidează o dinamică: cea a unei Uniuni care produce obiective și indicatori și lasă statelor membre sarcina de a găsi banii și de a înfrunta alegătorii. Votul din 11 martie 2026 arată o majoritate largă pentru această abordare. Cele 208 voturi împotrivă și cele 20 de abțineri reamintesc că o minoritate refuză această extindere a domeniului coordonării economice la toate politicile sociale.
Nu ieși din sărăcie cu indicatori, ci cu locuri de muncă și creștere economică.
Parlamentul European a adoptat o rezoluție care transformă Semestrul european într-o mașină de produs obiective sociale, fără a atinge mecanismele care decid efectiv cheltuielile. Votul (404 pentru, 208 împotrivă, 20 abțineri) nu creează nicio obligație juridică, dar fixează un curs: cel al unei coordonări economice tot mai încărcate de misiuni, fără ca cineva să suporte costul politic.
Semestrul european este un ciclu anual de coordonare a politicilor economice și bugetare ale statelor membre. Integrând obiectivele Pilonului european al drepturilor sociale ca criterii de referință, Parlamentul vrea ca sărăcia, șomajul în rândul tinerilor sau decalajul de ocupare al persoanelor cu handicap să cântărească la fel de mult ca deficitul public. Problema nu este să măsori aceste realități, ci să crezi că o grilă suplimentară de indicatori creează locuri de muncă sau scoate copiii din sărăcie. Fiecare obiectiv nou adaugă un strat de raportare, nu un euro de creștere.
Parlamentul solicită de asemenea un buget specific de 20 de miliarde de euro pentru garanția europeană pentru copii și o alocare minimă de 5 % din fondurile FSE+ pentru sărăcia copiilor. Aceste sume sunt adresate autorității bugetare, dar nu spun nimic despre modul în care vor fi cheltuiți banii. Experiența fondurilor structurale arată că ratele de absorbție și eficiența cheltuielilor variază considerabil în funcție de administrațiile naționale. A fixa un prag de cheltuieli fără condiționalitate de rezultat înseamnă a recompensa statele care cheltuiesc cel mai mult, nu pe cele care obțin rezultate.
Rezoluția afirmă că Semestrul trebuie să respecte subsidiaritatea și competențele naționale. Dar solicită simultan ca recomandările specifice fiecărei țări să evalueze conformitatea bugetelor naționale cu resursele minime alocate luptei împotriva sărăciei copiilor. Cu alte cuvinte, Bruxelles-ul ar fixa prioritatea de cheltuieli, iar statele membre ar purta responsabilitatea politică a aplicării. Acest transfer de responsabilitate fără transfer de putere este exact ceea ce cetățenii reproșează Uniunii: obiective decise în altă parte, costuri asumate aici.
Parlamentul cere de asemenea ca partenerii sociali și societatea civilă să fie asociați sistematic la Semestru. Pe hârtie, este o intenție bună. În practică, aceasta adaugă consultări obligatorii și termene, fără să se știe cine decide în ultimă instanță. Pentru o IMM care așteaptă o simplificare administrativă, fiecare nou strat de guvernanță este un cost în plus. Rezoluția recunoaște în semi-tonuri acest lucru, cerând ca simplificarea să păstreze drepturile sociale, dar nu spune cum să împace cele două.
O abordare bazată pe subsidiaritate ar fi constat în a lăsa statele membre să își definească propriile obiective sociale, a condiționa fondurile europene de rezultate măsurabile mai degrabă decât de rate de cheltuieli și a elimina suprapunerile dintre Semestru, FSE+ și planurile naționale de relansare. Parlamentul ar fi putut cere o evaluare independentă a eficienței cheltuielilor sociale existente înainte de a solicita 20 de miliarde în plus. Nu a făcut-o.
Rezoluția nu creează obligații juridice, dar consolidează o dinamică: cea a unei Uniuni care produce obiective și indicatori și lasă statelor membre sarcina de a găsi banii și de a înfrunta alegătorii. Votul din 11 martie 2026 arată o majoritate largă pentru această abordare. Cele 208 voturi împotrivă și cele 20 de abțineri reamintesc că o minoritate refuză această extindere a domeniului coordonării economice la toate politicile sociale.
Nu ieși din sărăcie cu indicatori, ci cu locuri de muncă și creștere economică.
