Parlamentul European a aprobat cu o largă majoritate textul final al directivei europene împotriva corupției. Acest text stabilește definiții și pedepse comune pentru infracțiunile de corupție în toate țările Uniunii. Acesta este finalul parcursului legislativ din partea Parlamentului: textul este definitiv și va deveni lege după publicarea sa oficială.
Comisia Europeană a propus în 2023 o directivă pentru combaterea corupției, armonizând definițiile infracțiunilor și sancțiunile în cele 27 de state membre. Negocierile dintre Parlament și Consiliu au dus la un acord. Parlamentul a adoptat acest text final în cadrul sesiunii din 26 martie 2026.
Definiții comune ale corupțieiDirectiva (UE) 2026/1021 stabilește definiții comune pentru infracțiunile de corupție în întreaga Uniune Europeană. Statele membre vor trebui să integreze aceste definiții în legislația lor națională.
Pedepse armonizatePedepse minime și sancțiuni comparabile se vor aplica în toate țările Uniunii pentru actele de corupție, punând capăt diferențelor dintre legislațiile naționale.
Norme noi pentru întreprinderiÎntreprinderile care își desfășoară activitatea în mai multe țări ale Uniunii vor fi supuse acelorași norme și acelorași sancțiuni în materie de corupție, ceea ce le simplifică obligațiile.
Comisia va trebui să reconsulte ParlamentulDacă Comisia își modifică substanțial propunerea în viitor, va trebui să sesizeze din nou Parlamentul European.
Transmiterea oficială a textuluiPreședinta Parlamentului European va transmite poziția adoptată Consiliului, Comisiei și parlamentelor naționale.
Parlamentul a adoptat textul cu 581 de voturi pentru, 21 de voturi împotrivă și 42 de abțineri.
În concret, cetățenii din toate țările Uniunii vor fi protejați de aceleași definiții ale corupției și de aceleași pedepse pentru autori. O întreprindere sau un funcționar corupt va fi judecat după norme comparabile, fie că se află la Paris, Roma sau Varșovia. Victimele corupției se vor putea baza pe un cadru juridic comun. Textul este definitiv: va deveni lege după publicarea sa în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Parlamentul European a adoptat la 26 martie 2026, cu 581 de voturi împotrivă 21 și 42 de abțineri, directiva (UE) 2026/1021 care stabilește definiții și pedepse minime pentru corupție în întreaga Uniune. Textul este definitiv. În spatele aparentei unanimitați, o întrebare concretă: cine va plăti factura acestei armonizări?
Obiectivul declarat este lăudabil: să se pună capăt diferențelor de tratament între Paris, Roma și Varșovia. Dar metoda aleasă, aceea a regulilor minime obligatorii, impune întreprinderilor noi costuri de conformitate. Amenzile prevăzute, de până la 5 % din cifra de afaceri mondială, sunt prezentate ca disuasive. Pentru un IMM exportator, riscul financiar devine existențial, în timp ce marile întreprinderi vor putea absorbi aceste sume.
Pragul de 10 000 de euro pentru deturnarea de fonduri ilustrează ambiguitatea: sub acest nivel, statele pot alege să nu incrimineze. Dar cumularea actelor legate ale aceluiași autor înseamnă că o serie de mici deturnări poate face să basculeze infracțiunea. Pentru un director, frontiera între neglijență și delict devine neclară, iar respectarea legii cere o contabilitate analitică costisitoare.
Directiva impune statelor să ridice privilegiile și imunitățile responsabililor naționali pentru infracțiunile de corupție. Este un progres real: prea des, aleșii scapă de urmărire datorită unor protecții depășite. Dar textul nu spune nimic despre administrațiile care închid ochii. Autoritățile anticorupție vor trebui să dispună de resurse adecvate, dar cine le va controla eficacitatea?
Strategia națională anticorupție, pe care fiecare stat va trebui să o publice, riscă să devină un exercițiu de comunicare. Fără indicatori obligatorii și fără sancțiuni în caz de inacțiune, ea nu va angaja pe nimeni. Alternativa liberală ar fi constat în consolidarea transparenței achizițiilor publice și în reducerea ocaziilor de corupție prin simplificarea reglementărilor, mai degrabă decât în acumularea de obligații de raportare.
O amendă de 40 de milioane de euro nu descurajează un cartel, ci ruinează un IMM care nu are mijloacele să se apere.
Parlamentul European a adoptat la 26 martie 2026, cu 581 de voturi împotrivă 21 și 42 de abțineri, directiva (UE) 2026/1021 care stabilește definiții și pedepse minime pentru corupție în întreaga Uniune. Textul este definitiv. În spatele aparentei unanimitați, o întrebare concretă: cine va plăti factura acestei armonizări?
Obiectivul declarat este lăudabil: să se pună capăt diferențelor de tratament între Paris, Roma și Varșovia. Dar metoda aleasă, aceea a regulilor minime obligatorii, impune întreprinderilor noi costuri de conformitate. Amenzile prevăzute, de până la 5 % din cifra de afaceri mondială, sunt prezentate ca disuasive. Pentru un IMM exportator, riscul financiar devine existențial, în timp ce marile întreprinderi vor putea absorbi aceste sume.
Pragul de 10 000 de euro pentru deturnarea de fonduri ilustrează ambiguitatea: sub acest nivel, statele pot alege să nu incrimineze. Dar cumularea actelor legate ale aceluiași autor înseamnă că o serie de mici deturnări poate face să basculeze infracțiunea. Pentru un director, frontiera între neglijență și delict devine neclară, iar respectarea legii cere o contabilitate analitică costisitoare.
Directiva impune statelor să ridice privilegiile și imunitățile responsabililor naționali pentru infracțiunile de corupție. Este un progres real: prea des, aleșii scapă de urmărire datorită unor protecții depășite. Dar textul nu spune nimic despre administrațiile care închid ochii. Autoritățile anticorupție vor trebui să dispună de resurse adecvate, dar cine le va controla eficacitatea?
Strategia națională anticorupție, pe care fiecare stat va trebui să o publice, riscă să devină un exercițiu de comunicare. Fără indicatori obligatorii și fără sancțiuni în caz de inacțiune, ea nu va angaja pe nimeni. Alternativa liberală ar fi constat în consolidarea transparenței achizițiilor publice și în reducerea ocaziilor de corupție prin simplificarea reglementărilor, mai degrabă decât în acumularea de obligații de raportare.
O amendă de 40 de milioane de euro nu descurajează un cartel, ci ruinează un IMM care nu are mijloacele să se apere.
