La 12 februarie 2026, Parlamentul European a adoptat o rezoluție care vizează protejarea mai bună a drepturilor lucrătorilor în lanțurile de subcontractare și în fața intermediarilor. Textul solicită consolidarea transparenței, a responsabilității contractanților și a controalelor pentru combaterea exploatării și a muncii nedeclarate.
Mulți lucrători, în special în sectoarele construcțiilor, transporturilor sau serviciilor, sunt angajați prin lanțuri complexe de subcontractare sau prin intermediari. Aceste practici pot duce la condiții de muncă precare, salarii neplătite, chiar exploatare. Rezoluția răspunde unor lacune în aplicarea normelor existente, cum ar fi Directiva privind detașarea lucrătorilor și Directiva de aplicare.
Parlamentul solicită Comisiei Europene să propună măsuri pentru:
Rezoluția se bazează pe studii și cazuri concrete, cum ar fi cele ale întreprinderii „Borta” UAB sau ale portului Klaipėda, care ilustrează posibilele abuzuri.
Rezoluția a fost adoptată cu 332 de voturi pentru, 209 împotrivă și 33 de abțineri. Acest vot arată o majoritate clară în favoarea unei mai bune protecții a lucrătorilor, dar și opoziții, în special din partea grupurilor politice care se tem de sarcini administrative suplimentare pentru întreprinderi.
Pentru lucrători, această rezoluție s-ar putea traduce prin garanții mai bune: salarii plătite, condiții de muncă decente și posibilitatea de a se îndrepta împotriva contractantului în caz de abuz. Pentru consumatori, încurajează achiziții mai etice, în special prin achizițiile publice. Întreprinderile vor trebui să fie mai vigilente în alegerea subcontractanților lor, dar acest lucru poate favoriza și o concurență loială. Următoarea etapă este o propunere legislativă a Comisiei Europene, care va trebui negociată cu statele membre.
Parlamentul European a adoptat la 12 februarie 2026 o rezoluție care cere mai multe controale, mai multe inspecții și mai multe sancțiuni împotriva abuzurilor din lanțurile de subcontractare. În spatele obiectivului lăudabil de a proteja lucrătorii se pregătește un nou strat de birocrație, pe cheltuiala întreprinderilor și a cetățenilor.
Rezoluția pornește de la o constatare justă: exploatarea prin muncă există, iar lanțurile de subcontractare complexe o pot facilita. Dar răspunsul propus constă în a suprapune obligații, registre și inspecții, fără a se întreba cine va plăti nota. Pentru un IMM din construcții, conformarea la criterii de integritate, înregistrarea, furnizarea de informații despre subcontractanți și supunerea la inspecții mai frecvente reprezintă un cost administrativ care apasă asupra trezoreriei și a capacității sale de a angaja. Textul recunoaște în semi-tonuri acest lucru, evocând simplificarea, dar mai ales adaugă straturi.
Apelul la un inspector de muncă la 10 000 de lucrători, pe baza unui benchmark al OIM, este o cifră lansată fără studiu de impact. Într-o piață unică în care forța de muncă este mobilă, creșterea numărului de inspectori nu garantează mai puține abuzuri: depinde de calitatea controalelor, nu de cantitatea lor. Și fiecare euro cheltuit pe administrație este un euro care nu merge către formare sau investiții.
Textul încurajează răspunderea solidară, adică antreprenorul principal ar fi ținut responsabil pentru neregulile subcontractanților săi. Seducător pe hârtie, acest mecanism poate produce efectul invers: beneficiarii vor evita să lucreze cu întreprinderi mici, considerate mai riscante, și vor prefera internalizarea sau apelarea la actori mai mari. IMM-urile vor pierde contracte, iar lucrătorii se vor regăsi în structuri mai puțin transparente. Răspunderea individuală, cu sancțiuni reale pentru cei care încalcă legea, ar fi mai eficace și mai puțin costisitoare.
De asemenea, ideea că antreprenorul principal trebuie să execute el însuși o parte definită a contractului este o ingerință în libertatea de a face afaceri. Ea ignoră realitatea economică: în multe sectoare, subcontractarea permite mobilizarea competențelor specializate și repartizarea riscurilor. A o limita prin lege înseamnă a nu cunoaște nevoile întreprinderilor și ale consumatorilor.
Rezoluția cere o strategie a Uniunii împotriva exploatării prin muncă, cu definiții ale sectoarelor cu risc ridicat, registre interoperabile și un rol sporit al AEM. Toate acestea țin de o logică de centralizare: în loc să se acorde încredere statelor membre, care își cunosc piețele muncii, se creează agenții și liste comune. Rezultatul va fi o uniformizare care nu va ține cont de diferențele naționale și întreprinderi care vor trebui să se conformeze unor reguli multiple.
Alternativa este simplă: să lăsăm statele membre să adopte măsurile proporționate pe care le consideră necesare, în cooperare cu partenerii sociali, și să ne concentrăm la nivel european pe lupta împotriva criminalității transfrontaliere și a fraudei. Libera prestare a serviciilor și libertatea de stabilire, reamintite în considerente, nu trebuie golite de substanță prin obligații disproporționate.
A proteja lucrătorii nu înseamnă a sufoca întreprinderile: eliberând inițiativa se creează locuri de muncă de calitate.
Parlamentul European a adoptat la 12 februarie 2026 o rezoluție care cere mai multe controale, mai multe inspecții și mai multe sancțiuni împotriva abuzurilor din lanțurile de subcontractare. În spatele obiectivului lăudabil de a proteja lucrătorii se pregătește un nou strat de birocrație, pe cheltuiala întreprinderilor și a cetățenilor.
Rezoluția pornește de la o constatare justă: exploatarea prin muncă există, iar lanțurile de subcontractare complexe o pot facilita. Dar răspunsul propus constă în a suprapune obligații, registre și inspecții, fără a se întreba cine va plăti nota. Pentru un IMM din construcții, conformarea la criterii de integritate, înregistrarea, furnizarea de informații despre subcontractanți și supunerea la inspecții mai frecvente reprezintă un cost administrativ care apasă asupra trezoreriei și a capacității sale de a angaja. Textul recunoaște în semi-tonuri acest lucru, evocând simplificarea, dar mai ales adaugă straturi.
Apelul la un inspector de muncă la 10 000 de lucrători, pe baza unui benchmark al OIM, este o cifră lansată fără studiu de impact. Într-o piață unică în care forța de muncă este mobilă, creșterea numărului de inspectori nu garantează mai puține abuzuri: depinde de calitatea controalelor, nu de cantitatea lor. Și fiecare euro cheltuit pe administrație este un euro care nu merge către formare sau investiții.
Textul încurajează răspunderea solidară, adică antreprenorul principal ar fi ținut responsabil pentru neregulile subcontractanților săi. Seducător pe hârtie, acest mecanism poate produce efectul invers: beneficiarii vor evita să lucreze cu întreprinderi mici, considerate mai riscante, și vor prefera internalizarea sau apelarea la actori mai mari. IMM-urile vor pierde contracte, iar lucrătorii se vor regăsi în structuri mai puțin transparente. Răspunderea individuală, cu sancțiuni reale pentru cei care încalcă legea, ar fi mai eficace și mai puțin costisitoare.
De asemenea, ideea că antreprenorul principal trebuie să execute el însuși o parte definită a contractului este o ingerință în libertatea de a face afaceri. Ea ignoră realitatea economică: în multe sectoare, subcontractarea permite mobilizarea competențelor specializate și repartizarea riscurilor. A o limita prin lege înseamnă a nu cunoaște nevoile întreprinderilor și ale consumatorilor.
Rezoluția cere o strategie a Uniunii împotriva exploatării prin muncă, cu definiții ale sectoarelor cu risc ridicat, registre interoperabile și un rol sporit al AEM. Toate acestea țin de o logică de centralizare: în loc să se acorde încredere statelor membre, care își cunosc piețele muncii, se creează agenții și liste comune. Rezultatul va fi o uniformizare care nu va ține cont de diferențele naționale și întreprinderi care vor trebui să se conformeze unor reguli multiple.
Alternativa este simplă: să lăsăm statele membre să adopte măsurile proporționate pe care le consideră necesare, în cooperare cu partenerii sociali, și să ne concentrăm la nivel european pe lupta împotriva criminalității transfrontaliere și a fraudei. Libera prestare a serviciilor și libertatea de stabilire, reamintite în considerente, nu trebuie golite de substanță prin obligații disproporționate.
A proteja lucrătorii nu înseamnă a sufoca întreprinderile: eliberând inițiativa se creează locuri de muncă de calitate.
