La 12 februarie 2026, Parlamentul European a adoptat o recomandare care definește prioritățile Uniunii Europene (UE) pentru cea de-a 70-a sesiune a Comisiei ONU pentru statutul femeii (CSW). Acest text, redactat de raportoarea Lina Gálvez, urmărește să consolideze angajamentul UE în favoarea egalității de gen la nivel mondial.
Comisia pentru statutul femeii (CSW) este o comisie tehnică a ONU care promovează egalitatea de gen și emanciparea femeilor. Cea de-a 70-a sesiune a sa va avea loc în 2026. În fiecare an, UE prezintă o poziție comună. Prin această recomandare, Parlamentul European oferă orientări Consiliului UE (care reprezintă statele membre) pentru a negocia această poziție.
Parlamentul recomandă Consiliului să apere următoarele priorități în cadrul CSW70:
Textul insistă, de asemenea, asupra necesității de a combate regresele observate în unele țări, unde drepturile femeilor sunt puse sub semnul întrebării.
Recomandarea a fost adoptată cu 340 de voturi pentru, 141 împotrivă și 68 de abțineri. Acest vot larg arată un sprijin majoritar, dar și diviziuni: opozanții consideră că textul este prea axat pe drepturile sexuale și reproductive, în timp ce susținătorii îl văd ca pe un progres necesar.
Această recomandare nu are un efect direct asupra cetățenilor, deoarece se adresează Consiliului. Cu toate acestea, ea influențează poziția pe care UE o va apăra la ONU. Dacă este urmată, ar putea consolida angajamentele internaționale în favoarea egalității de gen, ceea ce s-ar putea traduce pe termen lung prin politici mai ambițioase în UE, de exemplu în ceea ce privește combaterea violenței împotriva femeilor sau egalitatea salarială. Cetățenii pot vedea astfel un semnal puternic al angajamentului Parlamentului European pentru drepturile femeilor.
Parlamentul European a adoptat, cu 340 de voturi pentru, 141 împotrivă și 68 de abțineri, o listă lungă de priorități pentru cea de-a 70-a sesiune a Comisiei pentru statutul femeii a Organizației Națiunilor Unite. Textul nu creează nicio obligație juridică: este o recomandare adresată Consiliului, un catalog de poziții de apărat la New York. Problema nu este ce conține, ci cât costă în credibilitate și în bani publici, fără a spune vreodată cine plătește.
Parlamentul cere Consiliului să reafirme angajamentul Uniunii pentru egalitate și drepturile femeilor în întreaga acțiune externă, cu o abordare numită intersecțională și cu o finanțare adecvată. Fiecare prioritate este legitimă în ochii săi, dar niciuna nu este însoțită de un cost, de un calendar sau de un indicator de rezultat. Or, în politica externă, o prioritate fără buget este o dorință. Textul cere de asemenea un instrument pentru monitorizarea regresului democratic și a drepturilor femeilor, fără a preciza cine îl va plăti și cum va evita să devină încă un raport de prisos.
Apelul la creșterea ajutorului pentru dezvoltare pentru a compensa demantelarea Agenției americane pentru dezvoltare internațională ilustrează problema: Uniunea este invitată să umple un gol lăsat de alții, fără dezbatere despre eficacitatea acestui ajutor și despre povara care apasă pe contribuabilii europeni deja supraimpozitați. Contribuabilul finanțează, dar nu decide.
Textul apără mandatul Comisiei pentru statutul femeii în fața Statelor Unite și a țărilor aliniate, pe care le acuză că vor să slăbească prioritățile convenite. Această denunțare este legitimă, dar nu spune nimic despre strategia de convingere. La New York, declarațiile cântăresc doar dacă sunt sprijinite de alianțe și de interese. Parlamentul cere Consiliului să apere ONU-Femei și finanțarea acesteia, dar nu spune ce este pregătită Uniunea să ofere în schimb.
Recunoașterea femeilor transgen ca femei și promovarea unei definiții a violului bazată pe consimțământ sunt poziții clare. Ele vor fi combătute de mai multe state membre și partenere. Înscrierea lor într-o recomandare nu le va face să avanseze nici măcar un centimetru dacă Consiliul nu are mijloacele politice de a le susține. Textul ar avea de câștigat dacă ar spune cum, nu doar ce.
În loc să îngrămădească priorități, o abordare bazată pe subsidiaritate ar fi vizat două sau trei obiective măsurabile, cu o finanțare alocată și o evaluare independentă. Ar fi lăsat de asemenea statelor membre sarcina de a-și defini asistența juridică, fără a trece prin Bruxelles. Parlamentul ar fi putut cere Consiliului să dea socoteală pentru rezultatele obținute la CSW70, în loc să îi recomande să apere valori pe care nu le poate finanța singur.
O recomandare fără preț și fără responsabil este o petiție, nu o politică.
Parlamentul European a adoptat, cu 340 de voturi pentru, 141 împotrivă și 68 de abțineri, o listă lungă de priorități pentru cea de-a 70-a sesiune a Comisiei pentru statutul femeii a Organizației Națiunilor Unite. Textul nu creează nicio obligație juridică: este o recomandare adresată Consiliului, un catalog de poziții de apărat la New York. Problema nu este ce conține, ci cât costă în credibilitate și în bani publici, fără a spune vreodată cine plătește.
Parlamentul cere Consiliului să reafirme angajamentul Uniunii pentru egalitate și drepturile femeilor în întreaga acțiune externă, cu o abordare numită intersecțională și cu o finanțare adecvată. Fiecare prioritate este legitimă în ochii săi, dar niciuna nu este însoțită de un cost, de un calendar sau de un indicator de rezultat. Or, în politica externă, o prioritate fără buget este o dorință. Textul cere de asemenea un instrument pentru monitorizarea regresului democratic și a drepturilor femeilor, fără a preciza cine îl va plăti și cum va evita să devină încă un raport de prisos.
Apelul la creșterea ajutorului pentru dezvoltare pentru a compensa demantelarea Agenției americane pentru dezvoltare internațională ilustrează problema: Uniunea este invitată să umple un gol lăsat de alții, fără dezbatere despre eficacitatea acestui ajutor și despre povara care apasă pe contribuabilii europeni deja supraimpozitați. Contribuabilul finanțează, dar nu decide.
Textul apără mandatul Comisiei pentru statutul femeii în fața Statelor Unite și a țărilor aliniate, pe care le acuză că vor să slăbească prioritățile convenite. Această denunțare este legitimă, dar nu spune nimic despre strategia de convingere. La New York, declarațiile cântăresc doar dacă sunt sprijinite de alianțe și de interese. Parlamentul cere Consiliului să apere ONU-Femei și finanțarea acesteia, dar nu spune ce este pregătită Uniunea să ofere în schimb.
Recunoașterea femeilor transgen ca femei și promovarea unei definiții a violului bazată pe consimțământ sunt poziții clare. Ele vor fi combătute de mai multe state membre și partenere. Înscrierea lor într-o recomandare nu le va face să avanseze nici măcar un centimetru dacă Consiliul nu are mijloacele politice de a le susține. Textul ar avea de câștigat dacă ar spune cum, nu doar ce.
În loc să îngrămădească priorități, o abordare bazată pe subsidiaritate ar fi vizat două sau trei obiective măsurabile, cu o finanțare alocată și o evaluare independentă. Ar fi lăsat de asemenea statelor membre sarcina de a-și defini asistența juridică, fără a trece prin Bruxelles. Parlamentul ar fi putut cere Consiliului să dea socoteală pentru rezultatele obținute la CSW70, în loc să îi recomande să apere valori pe care nu le poate finanța singur.
O recomandare fără preț și fără responsabil este o petiție, nu o politică.
