La 21 ianuarie 2026, Parlamentul European a adoptat o rezoluție prin care solicită Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) să se pronunțe cu privire la compatibilitatea cu tratatele europene a acordului de parteneriat dintre Uniunea Europeană și Mercosur, precum și a acordului comercial interimar asociat. Această cerere de aviz urmărește să clarifice aspectele juridice înainte de orice ratificare. Rezoluția a fost adoptată cu 334 de voturi pentru, 324 împotrivă și 11 abțineri.
Uniunea Europeană și Mercosur — Piața Comună a Sudului, care reunește Argentina, Brazilia, Paraguay și Uruguay — negociază de mai mulți ani un amplu acord de parteneriat. Acesta acoperă nu doar comerțul, ci și cooperarea politică și dezvoltarea durabilă. Un acord interimar privind comerțul a fost propus pentru a aplica provizoriu dispozițiile comerciale în așteptarea ratificării complete a acordului global de către toate statele membre și parlamentele lor naționale.
Au fost ridicate mai multe chestiuni juridice și politice, în special cu privire la repartizarea competențelor între Uniune și statele sale membre, la protecția standardelor de mediu și sociale și la conformitatea acordului cu tratatele Uniunii. Pentru a elimina aceste incertitudini, Parlamentul a decis să solicite avizul Curții de Justiție, o procedură prevăzută de tratate care permite instituțiilor să solicite o interpretare juridică înainte de a se angaja definitiv.
Prin această rezoluție, Parlamentul European solicită în mod formal Curții de Justiție a Uniunii Europene să emită un aviz privind compatibilitatea cu tratatele:
Cererea urmărește să obțină o clarificare juridică înainte ca procesul de ratificare să continue. Avizul Curții nu este obligatoriu în sine, dar are o autoritate juridică și politică importantă: informează instituțiile cu privire la eventualele obstacole juridice și poate conduce la ajustări ale textului sau la o nouă repartizare a competențelor.
Votul a fost strâns: 334 de voturi pentru, 324 de voturi împotrivă și 11 abțineri. Votul s-a desfășurat prin apel nominal electronic, ceea ce înseamnă că fiecare deputat a votat individual și că detaliile voturilor sunt înregistrate. În ciuda marjei reduse, rezoluția a fost adoptată, iar cererea de aviz este transmisă oficial Curții de Justiție.
Pentru cetățenii europeni, această decizie înseamnă că procesul de aprobare a acordului UE-Mercosur face un ocol juridic. Înainte ca acordul să poată intra în vigoare, Curtea de Justiție va examina dacă dispozițiile sale respectă tratatele europene. Acest lucru poate dura mai multe luni, chiar mai mult de un an.
În mod concret, acest lucru întârzie punerea în aplicare a acordului, dar urmărește să garanteze că standardele europene — în materie de mediu, drepturi ale lucrătorilor, protecția consumatorilor sau sănătate publică — nu vor fi slăbite. Avizul Curții ar putea, de asemenea, să clarifice cine, Uniunea sau statele membre, are ultimul cuvânt în anumite aspecte, ceea ce influențează modul în care va fi ratificat acordul.
Pentru cetățeni, miza este de a ști dacă acordul final va respecta valorile și regulile europene. Cererea de aviz este, prin urmare, un pas de prudență juridică, nu o respingere a acordului. Ea arată că Parlamentul dorește să se asigure de soliditatea juridică a acordului înainte de a-l aproba definitiv.
Cu 334 de voturi la 324, Parlamentul European cere Curții de Justiție să se pronunțe înainte de orice încheiere a acordului UE-Mercosur. Nu este nici un respingere, nici o aprobare: este o recunoaștere că procedura aleasă de Comisie și Consiliu miroase a trecere cu forța.
Acordul de parteneriat UE-Mercosur este un acord mixt: necesită unanimitate în Consiliu și ratificare de către cele 27 de parlamente naționale. Acordul interimar privind comerțul, în schimb, acoperă doar competențele exclusive ale Uniunii și se mulțumește cu o majoritate calificată și cu un vot al Parlamentului. Scindând ansamblul, Comisia și Consiliul speră să pună în vigoare esențialul dispozițiilor comerciale fără a trece prin parlamentele naționale. Parlamentul întreabă Curtea dacă această ocolire este compatibilă cu principiul atribuirii competențelor și cu echilibrul instituțional.
Manevra are un cost politic: îi privează pe cetățeni, prin reprezentanții lor naționali, de dreptul de a se pronunța asupra unui acord care afectează agricultura, normele sanitare și autonomia de reglementare. Parlamentul nu se înșală: el subliniază că directivele de negociere din 1999 și concluziile Consiliului din 2018 prevedeau un acord mixt. Dacă Curtea validează scindarea, va valida și ideea că un executiv poate tăia un tratat în bucăți pentru a scăpa de votul popoarelor.
Noul acord interimar conține un „mecanism de reechilibrare” (articolul 21.4 litera b) și articolul 1.3 litera k)): o parte poate cere compensații dacă o măsură a celeilalte părți anulează sau reduce substanțial un avantaj comercial, chiar dacă acea măsură nu contravine acordului. Pe scurt, un grup de arbitri ar putea evalua dacă o normă europeană, de exemplu privind pesticidele sau bunăstarea animalelor, este prea protectoare. Parlamentul se teme că acest mecanism aduce atingere principiului precauției și autonomiei ordinii juridice a Uniunii.
Curtea va trebui să spună dacă un tribunal arbitral se poate astfel substitui judecătorului european pentru a aprecia legitimitatea unei măsuri sanitare sau de mediu. Dacă o va autoriza, cele mai protectoare norme vor deveni obstacole comerciale care pot fi compensate. Costul pentru cetățeni este direct: mai puțină marjă de manevră pentru a reglementa, mai multe presiuni pentru a alinia Europa la standardele partenerilor săi.
A cere un aviz Curții înseamnă a recunoaște că calea democratică a fost ocolită.
Cu 334 de voturi la 324, Parlamentul European cere Curții de Justiție să se pronunțe înainte de orice încheiere a acordului UE-Mercosur. Nu este nici un respingere, nici o aprobare: este o recunoaștere că procedura aleasă de Comisie și Consiliu miroase a trecere cu forța.
Acordul de parteneriat UE-Mercosur este un acord mixt: necesită unanimitate în Consiliu și ratificare de către cele 27 de parlamente naționale. Acordul interimar privind comerțul, în schimb, acoperă doar competențele exclusive ale Uniunii și se mulțumește cu o majoritate calificată și cu un vot al Parlamentului. Scindând ansamblul, Comisia și Consiliul speră să pună în vigoare esențialul dispozițiilor comerciale fără a trece prin parlamentele naționale. Parlamentul întreabă Curtea dacă această ocolire este compatibilă cu principiul atribuirii competențelor și cu echilibrul instituțional.
Manevra are un cost politic: îi privează pe cetățeni, prin reprezentanții lor naționali, de dreptul de a se pronunța asupra unui acord care afectează agricultura, normele sanitare și autonomia de reglementare. Parlamentul nu se înșală: el subliniază că directivele de negociere din 1999 și concluziile Consiliului din 2018 prevedeau un acord mixt. Dacă Curtea validează scindarea, va valida și ideea că un executiv poate tăia un tratat în bucăți pentru a scăpa de votul popoarelor.
Noul acord interimar conține un „mecanism de reechilibrare” (articolul 21.4 litera b) și articolul 1.3 litera k)): o parte poate cere compensații dacă o măsură a celeilalte părți anulează sau reduce substanțial un avantaj comercial, chiar dacă acea măsură nu contravine acordului. Pe scurt, un grup de arbitri ar putea evalua dacă o normă europeană, de exemplu privind pesticidele sau bunăstarea animalelor, este prea protectoare. Parlamentul se teme că acest mecanism aduce atingere principiului precauției și autonomiei ordinii juridice a Uniunii.
Curtea va trebui să spună dacă un tribunal arbitral se poate astfel substitui judecătorului european pentru a aprecia legitimitatea unei măsuri sanitare sau de mediu. Dacă o va autoriza, cele mai protectoare norme vor deveni obstacole comerciale care pot fi compensate. Costul pentru cetățeni este direct: mai puțină marjă de manevră pentru a reglementa, mai multe presiuni pentru a alinia Europa la standardele partenerilor săi.
A cere un aviz Curții înseamnă a recunoaște că calea democratică a fost ocolită.
