Parlamentul European a adoptat un text privind inițiativa cetățenească europeană "My Voice, My Choice", care solicită garantarea accesului sigur și legal la avort în UE. Dezbaterea are loc în contextul diferențelor din legislațiile naționale și al preocupărilor crescânde privind drepturile reproductive. Se adresează tuturor cetățenilor UE, în special celor care ar putea avea nevoie de îngrijiri legate de avort, și statelor membre responsabile cu sistemele de sănătate.
Textul se bazează pe o Inițiativă Cetățenească Europeană (ICE), un mecanism oficial care permite cetățenilor să solicite Comisiei Europene acțiuni legislative. Invocă Tratatele UE, Cartea Drepturilor Fundamentale și angajamentele internaționale în domeniul drepturilor omului și sănătății. Scopul principal este recunoașterea sănătății și drepturilor sexuale și reproductive (SDSR) ca drepturi fundamentale și un apel la acțiuni pentru eliminarea barierelor în accesul la avorturi sigure în întreaga UE.
Textul este o rezoluție a Parlamentului European, care nu este un act juridic direct obligatoriu, ci constituie o poziție politică. Comisia Europeană trebuie să răspundă oficial inițiativei cetățenești înregistrate în termen de șase luni de la validarea acesteia. Orice pași ulteriori, inclusiv eventualele propuneri legislative, depind de Comisie și de Consiliul UE. Implementarea unor schimbări concrete în sistemele de sănătate rămâne responsabilitatea statelor membre, în conformitate cu principiul subsidiarității.
Pentru cetățeni, textul subliniază importanța drepturilor reproductive și evidențiază inegalitățile existente în accesul la îngrijiri de avort între diferitele țări ale UE. Poate influența dezbaterea pe termen lung și potențialele acțiuni viitoare ale UE în acest domeniu. Pentru statele membre, servește ca un stimulent pentru a revizui legislația și practicile naționale. Pentru organizațiile neguvernamentale și mișcările civice, este un punct de referință important pentru activitatea lor de advocacy. Este important de reținut că UE are competențe limitate în domeniul sănătății, care sunt în principal responsabilitatea statelor membre.
Parlamentul European a adoptat la 17 decembrie 2025 o rezoluție care primește inițiativa cetățenească «My Voice, My Choice» și cere Comisiei să creeze un mecanism de solidaritate pentru avort. Dar acest text nu are nicio putere obligatorie: invită, reiterează, îndeamnă. Cele 1,2 milioane de semnături devin un vot pios, iar factura rămâne în limbul următorului cadru financiar.
Sănătatea rămâne o competență națională. Uniunea poate sprijini, coordona, finanța proiecte, dar nu poate nici să legifereze privind accesul la avort, nici să impună norme statelor. Rezoluția recunoaște acest lucru pe jumătate, vorbind despre un mecanism «deschis statelor membre voluntare» și «fără ingerință în legile și reglementările naționale». Numai că dispozitivul pe care îl invocă, un sprijin financiar al Uniunii pentru statele care propun avort sigur oricărei persoane rezidente în Uniune, echivalează cu a pune pe seama bugetului comun politici pe care unele state le refuză. Generozitatea afișată nu este un transfer de competență, dar creează o presiune politică și bugetară care ocolește principiul subsidiarității.
Mecanismul de solidaritate nu există încă: ar fi nevoie de o propunere legislativă a Comisiei, apoi de un acord al Consiliului și al Parlamentului. Rezoluția doar solicită această propunere. Între timp, cetățenii care au semnat ICE au obținut doar o declarație de intenție. Costul așteptării este real: femeile continuă să se deplaseze dintr-un stat în altul, cu cheltuielile și riscurile aferente, în timp ce fondurile europene existente, precum programul EU4Health, nu sunt pe deplin utilizate pentru accesul la servicii de sănătate sexuală și reproductivă (punctul 6).
Punctul 7 reiterează apelul de a înscrie dreptul la avort în Carta drepturilor fundamentale și îndeamnă Consiliul să convoace o convenție pentru revizuirea tratatelor. Este o cerere politică, nu o modificare juridică. O revizuire a tratatelor necesită unanimitatea statelor membre și ratificare națională. Între timp, rezoluția nu schimbă Carta și nu creează niciun drept nou. Ea exprimă o majoritate, dar o majoritate nu face o lege.
Textul denunță și mișcările anti-gen și cere o acțiune europeană mai puternică împotriva lor (punctul 5). În spatele intenției lăudabile de a proteja drepturile femeilor există un risc: acela de a defini prin decret ce este o mișcare acceptabilă și ce nu este. Libertatea de exprimare și de asociere nu se protejează stigmatizând grupuri, ci garantând o dezbatere deschisă. Aleșii care votează acest text vor trebui să răspundă în fața cetățenilor pentru această extindere a controlului politic asupra societății civile.
O rezoluție care invită, îndeamnă și reiterează nu este o lege: este un vot a cărui factură rămâne de plătit.
Parlamentul European a adoptat la 17 decembrie 2025 o rezoluție care primește inițiativa cetățenească «My Voice, My Choice» și cere Comisiei să creeze un mecanism de solidaritate pentru avort. Dar acest text nu are nicio putere obligatorie: invită, reiterează, îndeamnă. Cele 1,2 milioane de semnături devin un vot pios, iar factura rămâne în limbul următorului cadru financiar.
Sănătatea rămâne o competență națională. Uniunea poate sprijini, coordona, finanța proiecte, dar nu poate nici să legifereze privind accesul la avort, nici să impună norme statelor. Rezoluția recunoaște acest lucru pe jumătate, vorbind despre un mecanism «deschis statelor membre voluntare» și «fără ingerință în legile și reglementările naționale». Numai că dispozitivul pe care îl invocă, un sprijin financiar al Uniunii pentru statele care propun avort sigur oricărei persoane rezidente în Uniune, echivalează cu a pune pe seama bugetului comun politici pe care unele state le refuză. Generozitatea afișată nu este un transfer de competență, dar creează o presiune politică și bugetară care ocolește principiul subsidiarității.
Mecanismul de solidaritate nu există încă: ar fi nevoie de o propunere legislativă a Comisiei, apoi de un acord al Consiliului și al Parlamentului. Rezoluția doar solicită această propunere. Între timp, cetățenii care au semnat ICE au obținut doar o declarație de intenție. Costul așteptării este real: femeile continuă să se deplaseze dintr-un stat în altul, cu cheltuielile și riscurile aferente, în timp ce fondurile europene existente, precum programul EU4Health, nu sunt pe deplin utilizate pentru accesul la servicii de sănătate sexuală și reproductivă (punctul 6).
Punctul 7 reiterează apelul de a înscrie dreptul la avort în Carta drepturilor fundamentale și îndeamnă Consiliul să convoace o convenție pentru revizuirea tratatelor. Este o cerere politică, nu o modificare juridică. O revizuire a tratatelor necesită unanimitatea statelor membre și ratificare națională. Între timp, rezoluția nu schimbă Carta și nu creează niciun drept nou. Ea exprimă o majoritate, dar o majoritate nu face o lege.
Textul denunță și mișcările anti-gen și cere o acțiune europeană mai puternică împotriva lor (punctul 5). În spatele intenției lăudabile de a proteja drepturile femeilor există un risc: acela de a defini prin decret ce este o mișcare acceptabilă și ce nu este. Libertatea de exprimare și de asociere nu se protejează stigmatizând grupuri, ci garantând o dezbatere deschisă. Aleșii care votează acest text vor trebui să răspundă în fața cetățenilor pentru această extindere a controlului politic asupra societății civile.
O rezoluție care invită, îndeamnă și reiterează nu este o lege: este un vot a cărui factură rămâne de plătit.
