Parlamentul European a adoptat o poziție privind armonizarea bazei de impozitare a companiilor în UE. Textul vizează crearea unor reguli comune pentru calcularea venitului impozabil, combatând evaziunea fiscală și asigurând concurență corectă. Decizia este luată în contextul diferențelor semnificative dintre sistemele fiscale ale statelor membre.
Propunerea se bazează pe articolul 115 din TFUE și răspunde rapoartelor care indică diferențe fiscale între 9% și 31,5%. Obiectivul principal este asigurarea că companiile plătesc impozite acolo unde generează profituri, păstrând competența statelor membre privind cotele fiscale.
Procesul legislativ se desfășoară în procedura de consultare. Parlamentul a aprobat propunerea modificată a Comisiei și a solicitat Consiliului o nouă consultare în cazul modificărilor substanțiale. Implementarea va fi coordonată cu Directiva (UE) 2022/2523 privind impozitarea minimă globală.
Companiile vor beneficia de simplificarea regulilor și de o mai mare predictibilitate. Cetățenii pot aștepta un sistem fiscal mai corect și reducerea evaziunii fiscale, rezultând în venituri bugetare mai mari. Măsurile urmăresc să sprijine inovația și ocuparea forței de muncă prin îmbunătățirea condițiilor de concurență.
Parlamentul European a adoptat la 13 noiembrie 2025 o rezoluție legislativă care aprobă propunerea BEFIT cu amendamente. În spatele obiectivului declarat de simplificare, textul introduce o sancțiune minimă de 0,1 % din cifra de afaceri a grupului în caz de nedepunere a declarației sau de informații eronate în mod deliberat și extinde la 10 ani perioada în care statele membre pot ajusta impozitele după recurs. Pentru întreprinderi, costul conformării crește înainte chiar ca simplificarea să se materializeze.
Amendamentul 77 stabilește o sancțiune minimă de 0,1 % din cifra de afaceri a grupului BEFIT în caz de nedepunere a declarației de informații sau de informații eronate în mod deliberat. Pentru un grup cu o cifră de afaceri de 500 de milioane de euro, aceasta reprezintă 500 000 de euro. Această sumă este datorată chiar dacă eroarea este corectată rapid și se adaugă la sancțiunile naționale existente. Povara cade pe întreprinderile care trebuie deja să suporte costuri de conformare ridicate pentru un impozit al cărui nivel rămâne național.
Logica este aceea a unei neîncrederi față de contribuabili: se presupune că, fără o sancțiune disuasivă, întreprinderile nu ar declara. Însă majoritatea grupurilor caută dimpotrivă să se conformeze pentru a evita rectificări mai grele. O abordare bazată pe responsabilitatea individuală ar fi vizat comportamentele frauduloase dovedite, nu simplele erori de declarare. Sancțiunea minimă, în schimb, lovește fără distincție grupurile care greșesc cu bună-credință.
Amendamentul 76 extinde la 10 ani perioada în care statele membre pot ajusta impozitarea unui grup BEFIT după un recurs administrativ sau jurisdicțional. Concret, o întreprindere care câștigă un recurs împotriva unei impozitări poate vedea situația sa fiscală revizuită timp de un deceniu. Această prelungire creează o incertitudine durabilă pentru investiții și restructurări. Întreprinderile au nevoie de vizibilitate pentru a planifica; un termen atât de lung le obligă să provizioneze riscuri fiscale timp de ani de zile.
Dreptul fiscal trebuie să permită corectarea erorilor, dar nu până la a transforma fiecare control într-o sabie a lui Damocles permanentă. O perioadă de 10 ani este excesivă atunci când administrațiile dispun deja de puteri extinse. Simplificarea anunțată de BEFIT nu se va traduce printr-o birocrație mai redusă dacă termenele de control se lungesc.
Amendamentul 78 solicită Comisiei să reexamineze regula de repartizare tranzitorie și să propună o metodă permanentă bazată pe vânzări, forță de muncă, active și prezență digitală. Amendamentul 79 precizează că această propunere va trebui prezentată înainte de sfârșitul perioadei de tranziție. Însă nu este stabilit niciun termen precis pentru reexaminarea în sine, iar metoda permanentă rămâne de definit. Întreprinderile vor trebui deci să aplice o formulă tranzitorie a cărei durată exactă nu o cunosc.
Această incertitudine este costisitoare: grupurile trebuie să pună în aplicare sisteme pentru a calcula baza potrivit formulei tranzitorii, știind că aceasta se va schimba. Costul tranziției este suportat de întreprinderi, nu de administrații. O abordare mai liberală ar fi constat în a lăsa statele membre să aplice propriile reguli de repartizare sau în a adopta imediat o metodă permanentă simplă și previzibilă.
O sancțiune minimă de 0,1 % din cifra de afaceri și un termen de 10 ani: iată simplificarea promisă întreprinderilor europene.
Parlamentul European a adoptat la 13 noiembrie 2025 o rezoluție legislativă care aprobă propunerea BEFIT cu amendamente. În spatele obiectivului declarat de simplificare, textul introduce o sancțiune minimă de 0,1 % din cifra de afaceri a grupului în caz de nedepunere a declarației sau de informații eronate în mod deliberat și extinde la 10 ani perioada în care statele membre pot ajusta impozitele după recurs. Pentru întreprinderi, costul conformării crește înainte chiar ca simplificarea să se materializeze.
Amendamentul 77 stabilește o sancțiune minimă de 0,1 % din cifra de afaceri a grupului BEFIT în caz de nedepunere a declarației de informații sau de informații eronate în mod deliberat. Pentru un grup cu o cifră de afaceri de 500 de milioane de euro, aceasta reprezintă 500 000 de euro. Această sumă este datorată chiar dacă eroarea este corectată rapid și se adaugă la sancțiunile naționale existente. Povara cade pe întreprinderile care trebuie deja să suporte costuri de conformare ridicate pentru un impozit al cărui nivel rămâne național.
Logica este aceea a unei neîncrederi față de contribuabili: se presupune că, fără o sancțiune disuasivă, întreprinderile nu ar declara. Însă majoritatea grupurilor caută dimpotrivă să se conformeze pentru a evita rectificări mai grele. O abordare bazată pe responsabilitatea individuală ar fi vizat comportamentele frauduloase dovedite, nu simplele erori de declarare. Sancțiunea minimă, în schimb, lovește fără distincție grupurile care greșesc cu bună-credință.
Amendamentul 76 extinde la 10 ani perioada în care statele membre pot ajusta impozitarea unui grup BEFIT după un recurs administrativ sau jurisdicțional. Concret, o întreprindere care câștigă un recurs împotriva unei impozitări poate vedea situația sa fiscală revizuită timp de un deceniu. Această prelungire creează o incertitudine durabilă pentru investiții și restructurări. Întreprinderile au nevoie de vizibilitate pentru a planifica; un termen atât de lung le obligă să provizioneze riscuri fiscale timp de ani de zile.
Dreptul fiscal trebuie să permită corectarea erorilor, dar nu până la a transforma fiecare control într-o sabie a lui Damocles permanentă. O perioadă de 10 ani este excesivă atunci când administrațiile dispun deja de puteri extinse. Simplificarea anunțată de BEFIT nu se va traduce printr-o birocrație mai redusă dacă termenele de control se lungesc.
Amendamentul 78 solicită Comisiei să reexamineze regula de repartizare tranzitorie și să propună o metodă permanentă bazată pe vânzări, forță de muncă, active și prezență digitală. Amendamentul 79 precizează că această propunere va trebui prezentată înainte de sfârșitul perioadei de tranziție. Însă nu este stabilit niciun termen precis pentru reexaminarea în sine, iar metoda permanentă rămâne de definit. Întreprinderile vor trebui deci să aplice o formulă tranzitorie a cărei durată exactă nu o cunosc.
Această incertitudine este costisitoare: grupurile trebuie să pună în aplicare sisteme pentru a calcula baza potrivit formulei tranzitorii, știind că aceasta se va schimba. Costul tranziției este suportat de întreprinderi, nu de administrații. O abordare mai liberală ar fi constat în a lăsa statele membre să aplice propriile reguli de repartizare sau în a adopta imediat o metodă permanentă simplă și previzibilă.
O sancțiune minimă de 0,1 % din cifra de afaceri și un termen de 10 ani: iată simplificarea promisă întreprinderilor europene.
