Parlamentul European a adoptat un nou regulament care vizează îmbunătățirea poziției fermierilor în lanțul agroalimentar. Acest text legislativ răspunde la provocările generate de instabilitatea piețelor globale și fenomenele meteorologice extreme, protejând în special fermierii mici și mijlocii. Măsurile propuse urmăresc să asigure venituri mai echitabile și să stimuleze interesul tinerilor pentru agricultură.
Regulamentul se încadrează în politica agricolă comună și urmărește consolidarea securității alimentare a UE. Obiectivele principale includ întărirea poziției fermierilor în lanțul de aprovizionare, promovarea produselor europene și reducerea dependenței de importuri. Textul abordează dezechilibrele de putere de negociere care afectează în special fermierii mici.
Regulamentul va intra în vigueur la 20 de zile de la publicarea în Jurnalul Oficial al UE. Comisia Europeană va primi competențe de execuție pentru a asigura condiții uniforme de aplicare, în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 182/2011. Implementarea va fi monitorizată de statele membre, cu consultări regulate ale experților și instituțiilor UE.
Fermierii vor beneficia de venituri mai stabile și protecție împotriva practicilor comerciale neloiale. Cetățenii vor avea acces la produse europene de calitate, contribuind la suveranitatea alimentară. Economiile locale vor fi revitalizate prin sprijinirea producătorilor mici. Producătorii ecologici vor primi recunoaștere specifică, iar tinerii vor fi încurajați să activeze în agricultură.
Pe 8 octombrie, Parlamentul a adoptat o serie de amendamente care întăresc organizațiile de producători și reglementează mențiunile „just” și „circuit scurt”. Dincolo de retorica despre venitul țăranului, este o alegere de societate: înlocuirea negocierii individuale cu un cartel legalizat, fără a garanta că consumatorul câștigă.
Extinderea dreptului de negociere la organizațiile nerecunoscute, inclusiv cooperativele, timp de cinci ani după cererea de recunoaștere, creează o perioadă de excepție în care actori încă nevalidați pot discuta condițiile contractuale în numele membrilor lor. Intenția este de a da greutate agricultorilor în fața cumpărătorilor, dar mecanismul echivalează cu autorizarea unei coordonări a prețurilor fără controlul prealabil al criteriilor de recunoaștere. Limitele de volum (33 % la nivel național, 5 % la nivelul Uniunii) ar trebui să preserve concurența. Or, pe piețe naționale înguste, 33 % sunt suficiente pentru a influența prețurile, iar consumatorul va plăti diferența fără ca eficiența economică să fie demonstrată.
Alternativa liberală ar fi constat în simplificarea și accelerarea recunoașterii organizațiilor existente, în garantarea aplicării efective a regulilor de concurență și în lăsarea agricultorilor să își aleagă liber modul de comercializare, fără a crea noi drepturi de negociere pentru entități nerecunoscute. Libertatea contractuală, reglementată de dreptul comun, protejează mai bine părțile decât o derogare temporară ale cărei efecte asupra prețurilor nu sunt evaluate.
Consimțământul prealabil al agricultorului pentru utilizarea mențiunilor „just” sau „circuit scurt” pornește de la o intenție bună: a evita ca cumpărătorii să își însușească aceste etichete fără contrapartidă. Dar în practică, creează o nouă formalitate pentru fiecare produs și fiecare contract, cu risc de litigiu privind ceea ce înseamnă un consimțământ „în cunoștință de cauză”. Micii exploatații, menite să fie protejate, vor trebui să documenteze acest consimțământ, ceea ce le îngreunează sarcina administrativă, în timp ce textul afirmă că vrea să o reducă.
De asemenea, posibilitatea statelor membre de a adăuga cerințe naționale pentru aceste mențiuni, cu condiția să nu creeze o sarcină suplimentară pentru agricultori, deschide calea către o fragmentare a pieței unice. Un produs etichetat „circuit scurt” în Franța ar putea să nu fie astfel în Germania, iar controalele se vor înmulți. O abordare bazată pe subsidiaritate ar fi constat în lăsarea actorilor să își definească singuri caietele de sarcini și în încredințarea verificării unor certificatori privați, sub responsabilitatea mărcilor, în loc să se suprapună reguli publice.
Vrând să protejeze agricultorii, Parlamentul organizează penuria și îl face pe consumator să plătească.
Pe 8 octombrie, Parlamentul a adoptat o serie de amendamente care întăresc organizațiile de producători și reglementează mențiunile „just” și „circuit scurt”. Dincolo de retorica despre venitul țăranului, este o alegere de societate: înlocuirea negocierii individuale cu un cartel legalizat, fără a garanta că consumatorul câștigă.
Extinderea dreptului de negociere la organizațiile nerecunoscute, inclusiv cooperativele, timp de cinci ani după cererea de recunoaștere, creează o perioadă de excepție în care actori încă nevalidați pot discuta condițiile contractuale în numele membrilor lor. Intenția este de a da greutate agricultorilor în fața cumpărătorilor, dar mecanismul echivalează cu autorizarea unei coordonări a prețurilor fără controlul prealabil al criteriilor de recunoaștere. Limitele de volum (33 % la nivel național, 5 % la nivelul Uniunii) ar trebui să preserve concurența. Or, pe piețe naționale înguste, 33 % sunt suficiente pentru a influența prețurile, iar consumatorul va plăti diferența fără ca eficiența economică să fie demonstrată.
Alternativa liberală ar fi constat în simplificarea și accelerarea recunoașterii organizațiilor existente, în garantarea aplicării efective a regulilor de concurență și în lăsarea agricultorilor să își aleagă liber modul de comercializare, fără a crea noi drepturi de negociere pentru entități nerecunoscute. Libertatea contractuală, reglementată de dreptul comun, protejează mai bine părțile decât o derogare temporară ale cărei efecte asupra prețurilor nu sunt evaluate.
Consimțământul prealabil al agricultorului pentru utilizarea mențiunilor „just” sau „circuit scurt” pornește de la o intenție bună: a evita ca cumpărătorii să își însușească aceste etichete fără contrapartidă. Dar în practică, creează o nouă formalitate pentru fiecare produs și fiecare contract, cu risc de litigiu privind ceea ce înseamnă un consimțământ „în cunoștință de cauză”. Micii exploatații, menite să fie protejate, vor trebui să documenteze acest consimțământ, ceea ce le îngreunează sarcina administrativă, în timp ce textul afirmă că vrea să o reducă.
De asemenea, posibilitatea statelor membre de a adăuga cerințe naționale pentru aceste mențiuni, cu condiția să nu creeze o sarcină suplimentară pentru agricultori, deschide calea către o fragmentare a pieței unice. Un produs etichetat „circuit scurt” în Franța ar putea să nu fie astfel în Germania, iar controalele se vor înmulți. O abordare bazată pe subsidiaritate ar fi constat în lăsarea actorilor să își definească singuri caietele de sarcini și în încredințarea verificării unor certificatori privați, sub responsabilitatea mărcilor, în loc să se suprapună reguli publice.
Vrând să protejeze agricultorii, Parlamentul organizează penuria și îl face pe consumator să plătească.
